Antena 3 CNN Politică Dan Barna: "În ceea ce mă privește, nu a existat o solicitare din partea DNA"

Dan Barna: "În ceea ce mă privește, nu a existat o solicitare din partea DNA"

Maria Zărnescu
3 minute de citit Publicat la 17:21 12 Mai 2021 Modificat la 17:30 12 Mai 2021

Dan Barna a ieșit, pentru a doua zi consecutiv, la declarații, după ce firmele sale, care au demarat proiecte cu fonduri europene, sunt achetate de către DNA.

 "Ceea ce se verifică e respectarea condițiilor și efectul cu contractul de muncă. Acestea sunt elementele pe care le am în acest moment. (...) Vorbim de o notă de constatare, în care bucățile, cel puțin cele care au ajuns la mine, fac referire la ceea ce mă privește și la această faptă de care v-am spus.

Că mai sunt și alte bucăți în nota de constatare, că se referă la una, două cinci sau șapte persoane, nu am aceste răspunsuri.

Nu știu dacă în momentul de față această notă de constatare a fost transmisă la DNA sau urmează să fie transmisă (...) consideră, cel puțin incorect, să trebuiască să asflu din presă acest element și să nu primesc, așa cum am solicitat, nota de constatare de la această instituție", a declarat Dan Barna.

Totodată, Dan Barna a declarat că nu a existat o solicitare sau o invitație la DNA, pe numele său:

"Nu a existat niciun fel de solicitare sau invitaren din partea DNA în ceea ce mă privește. Asta am spus constant!", a precizat liderul USR-PLUS.

Firmele lui Dan Barna, anchetate de DNA

Firmele vicepremierului Dan Barna care au derulat proiecte cu bani europeni sunt cercetate de procurorii DNA.

Dosarul a fost trimis de la Departamentul de Luptă Antifraudă la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru indicii legate de săvârşirea unor fapte penale.

În acest caz, patru persoane sunt cercetate penal.

"În urma solicitării dumneavoastră, formulată în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrată la Departamentul pentru lupta antifraudă - DLAF cu numărul 977/11.05.2021, vă aducem la cunoștință următoarele:

DLAF: Sunt indicii despre posibila săvârșire a unor fapte penale

1. Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF - a finalizat acțiunile de control privind modul în care au fost implementate proiectele finanțate din Fondul Social European (FSE) prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară 6 - „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul major de intervenție 6.1 -  „Dezvoltarea economiei sociale”: „Punți comunitare” (POSDRU/168/6.1/S/146256, cod SMIS 56760), „SES-am Deschide-te!” (POSDRU168/6.1/S/144808, cod SMIS 56699), „Incluziune socială și pe piața muncii prin întreprinderi sociale” (POSDRU/84/6.1/S/53560, cod SMIS 21583), beneficiar unitatea administrativ-teritorială Județul Alba, prin Consiliul Județean Alba.

2. În urma verificărilor efectuate în cazul proiectelor „Punți Comunitare” (cod SMIS 56760) și „SES-am deschide-te!” (cod SMIS 56699) au rezultat indicii privind posibila săvârșire a unor fapte de natură penală motiv pentru care, Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF a procedat, la data de 05.05.2021, la întocmirea actelor de sesizare. Întreaga documentație se află în procedură de transmitere către Direcția Națională Anticorupție – Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție.

Patru persoane, vizate de DLAF pentru posibile fapte penale

Constatările vizează 4 persoane care, la data faptei, dețineau calitățile de expert cu atribuții de recrutare respectiv, manageri ai structurilor de economie socială (entități înființate în cadrul proiectelor).

Departamentul pentru lupta antifraudă va putea oferi mai multe informații numai după finalizarea cercetărilor de către organele judiciare", se arată în răspunsul DLAF trimis către Antena 3.

Dan Barna: Mă voi retrage, dacă va fi începută o urmărire penală

Până în acest Liderul USR-PLUS, Dan Barna, a spus, marţi, că nu a ptimit nicio informație oficială de la DLAF privind implicarea sa în vreo notă de constatare care să fie trimisă la DNA.

Declaraţia sa vine după ce după ce DLAF a precizat că este în curs de investigare proiectul în care este implicată firma sa de consultanță.

"Nu am comis nicio faptă penală, nu am fost chemat la DNA.

Mă voi retrage dacă va fi începută o urmărire penală.

Sunt dispus la orice este necesar, principiile "fără penali în funcţii publice" e un crez cu care am venit în politică.

Am solicitat şi la DLAF o notă de constatare", a declarat, marţi, Dan Barna, după apariţia acestor informaţii în spaţiul public.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole