Antena 3 CNN Politică Dan Barna, scenariu-bombă după întâlnirea cu Iohannis de la Cotroceni

Dan Barna, scenariu-bombă după întâlnirea cu Iohannis de la Cotroceni

1 minut de citit Publicat la 22:23 13 Iun 2019 Modificat la 22:23 13 Iun 2019

Liderul USR, Dan Barna, a fost, joi, la Cotroceni alături de ceilallți lider ai Opoziției la invitația președintelui Klaus Iohannis.

Citește și: Sinteza zilei. Ce se ascunde în spatele pactului lui Iohannis. Planul, devoalat de Rareș Bogdan

Citește și: Lista completă a miniștrilor din posibilul viitor Guvern Orban. Pe cine propun liberalii la Justiție, Interne, Apărare, Finanțe și Externe

După întâlnire a fost extrem de activ și a acordat nu mai puțin de trei interviuri ieșind practic la atac. Dan Barna a reafirmat că că Alianţa USR-PLUS va avea un candidat comun la alegerile prezidenţiale şi a declarat că l-a informat pe Klaus Iohannis despre acest lucru.

"Faptul că alianţa USR-PLUS va avea un candidat este un lucru cunoscut, este un lucru anunţat din octombrie 2017, de când am preluat preşedinţia USR. Nu este nimic nou în asta. Chiar şi în consultările pe care le-am avut acum două săptămâni cu preşedintele Iohannis i-am reconfirmat lucrul acesta.

Domnia sa, după cum bine ştiţi, a spus că e un lucru foarte normal întrucât aproape un sfert din România a votat această alianţă USR-PLUS, deci nu e nimic ieşit din comun. (...) Acest pact pentru parcursul european era un lucru necesar, important.

Era un lucru care eu consider că trebuia făcut pentru a transmite explicit că ne asumăm pe mai departe această luptă pe care, timp de trei ani, USR a purtat-o constant în Parlamentul României. Deci, suntem consecvenţi cu poziția anterioară şi mă bucur foarte mult că celelalte partide din opoziţie ne-au fost alături și că direcția pro-europeană a României a câștigat prin votul din 26 mai", a spus Dan Barna, la România TV.

Dan Barna a declarat că unul dintre scenarii, în eventualitatea în care moțiunea trece, este acela al unui guvern tehnic, de tranziție care să organizez alegeri anticipate.

"Sunt două scenarii posibile: fie varianta unui guvern de tranziție, unui guvern tehnic, care ar rămâne fără premier, care să organizeze alegeri anticipate, fie varianta unui nou cabinet, în cazul în care moțiunea trece, ceea ce în sine este o provocare. Repet, în momentul de față continuăm aceste discuții, dar mai lipsesc 20 de voturi", a spus Barna.

Întrebat dacă cel dintre dânsul și Dacian Cioloș care nu va candida va fi propunerea de premier, Dan Barna a spus:

"Discutăm într-adevăr... acest scenariu este unul pe care îl avem pe masă. Ideea de a avea o echipă 'candidat la președinție - premier'".

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole