”Conform poziției premierului, domnia sa a comunicat că nu consideră un pașaport de vaccinare ca fiind util în perioada următoare, dar lucrurile sunt mai complicate decât un pașaport în sensul de un ceva, un document, pentru că la nivelul întregii Europe, și în România primim o hârtie când ne vaccinăm, care poate fi privită fix ca un pașaport de vaccinare, e o dovadă a vaccinării. Chestiunea nu e dacă ai sau nu ai un anumit document. Chestiunea e cum poți să dovedești sau cum vom dovedi că nu mai suntem un pericol pentru comunitate.
Aici sunt mai multe variante – fie varianta numită pașaport de vaccinare, adică un document sau un cod QR pe telefon, de exemplu, prin care se confirmă că ai primit o doză în data de, sau două doze, fie ai un test negativ dacă e vorba de o perioadă foarte scurtă, fie vorbim de situația în care ai trecut prin boală și ai un nivel de anticorpi ridicat care echivalează cu efectul unui vaccin.
Aceste lucruri, pe măsură ce campania va progresa, vor deveni în mod firesc necesare și utile (...) Problema apare dacă statul dă o decizie și spune „cine n-are pașaport nu mai poate să meargă la grădiniță, școală, restaurant sau altundeva”. Atunci ar fi o problemă pentru că ar fi România vaccinaților cu România nevaccinaților. Aceasta este poziția premierului, și e o poziție corectă, nu poți să faci o astfel de separare”, a declarat Dan Barna la Digi24.
Liderul USR susține că nu este vorba despre ”un pașaport formal, adică să te duci la serviciul de pașapoarte sau la spital să primești pașaportul. Asta nu o să se întâmple în România. Însă, capacitatea de a putea dovedi că ești o persoană sigură din punct de vedere al riscului de a purta în mod activ boala este un lucru care se va întâmpla firesc”.
Florin Cîțu: În România nu se va aplica certificatul verde! Românii vor merge în vacanță fără!
Florin Cîțu a declarat însă, luni, că românii nu vor avea nevoie de certificatul verde pentru a călători în interiorul țării.
”În niciun caz! În România nu se va aplica certificatul verde. Românii vor merge în vacanță fără! De aceea avem acest comitet interministerial pentru că sunt reguli pe care le vom respecta, dar fără certificatul verde!”, a afirmat premierul Florin Cîțu.