Antena 3 CNN Politică Dan Barna, anunț tranșant: USR va vota învestirea Guvernului Orban. Semnăm luni un acord politic

Dan Barna, anunț tranșant: USR va vota învestirea Guvernului Orban. Semnăm luni un acord politic

2 minute de citit Publicat la 18:53 27 Oct 2019 Modificat la 18:53 27 Oct 2019

Alianţa USR-PLUS va susţine învestirea Guvernului Ludovic Orban, iar dacă vor exista eventuale nemulţumiri la adresa unuia sau altuia dintre miniştrii propuşi, vor fi discutate tranşant în comisii, a declarat duminică, la Braşov, liderul USR, Dan Barna, candidat la alegerile prezidenţiale, subliniind că, în prezent, cel mai important lucru este ca Parlamentul să voteze noul cabinet săptămâna viitoare şi nu înainte de alegeri.

"Îi solicit - şi am în egală măsură încredere în premierul desemnat Ludovic Orban - că va genera majoritatea necesară pentru învestirea acestui guvern. Alianţa USR-PLUS, în spaţiul comunicaţional şi în Parlament, am fost mereu consecvenţi cu poziţiile politice pe care ni le-am asumat. Avem un acord politic şi probabil luni va fi şi semnat formal cu premierul desemnat, prin care vom susţine învestitura acestui Guvern, pentru că este important să scăpăm de Guvernul Dăncilă, e important ca alegerile prezidenţiale să fie organizate de o guvernare legitimă, care nu a fost alungată de Parlament printr-o moţiune de cenzură şi, din această perspectivă, sper ca mâine Birourile permanente reunite ale celor două Camere să decidă ca votul pe noul guvern să aibă loc în această săptămână, marţi sau miercuri, şi nu cum aflăm pe diverse canale, că ar urma să fie împins în săptămâna de dinainte de alegeri pentru ca, eventual, printr-un joc de cvorum, să rămânem cu Guvernul Dăncilă în continuare, şi ca organizator al alegerilor (...)", a declarat Barna, într-o conferinţă de presă, după întâlnirea cu electoratul din Braşov.

El a subliniat că parlamentarii Alianţei USR-PLUS vor vota în plen, pentru Cabinetul Orban, iar dacă există nemulţumiri legate de unul sau altul dintre membrii propuşi, le vor exprima în comisii.

"Există diverse nemulţumiri legate de una sau alta dintre nominalizări, însă, dacă ne uităm la toate voturile pe care USR şi le-a asumat în Parlamentul României, am fost mereu consecvenţi şi ne-am respectat cuvântul dat, fiind singurul partid care a avut consecvenţă nu doar declarată, ci şi exprimată în actul de manifestare parlamentară. Avem un acord politic agreat cu premierul desemnat, îl vom semna probabil în cursul zilei de mâine, vom susţine învestitura acestui Guvern, dacă sunt obiecţiuni, le vom discuta tranşant în cadrul audierilor din comisii. La votul în plen USR îşi va păstra consecvenţa pe poziţii şi pe mesaj, însă e foarte important ca premierul desemnat să asigure şi să construiască majoritatea necesară", a spus liderul USR.

Liderul PLUS, Dacian Cioloş, a menţionat că premierul desemnat Ludovic Orban şi-a asumat organizarea de alegeri anticipate.

"Dincolo de programul de guvernare, îşi asumă şi organizarea alegerilor anticipate, lucru pe care l-am cerut şi noi. (...) Dacă vrem un minim de credibilitate a acestei opoziţii politice, cred că trebuie să meargă până la capăt şi să voteze investirea unui nou guvern după ce a votat pentru căderea vechiului guvern. De aceea avem nevoie săptămâna viitoare de o decizie rapidă", a afirmat Cioloş.

În acest sens, Dan Barna a completat că subiectul anticipatelor este unul explicit în acordul politic agreat cu premierul desemnat, iar "scenariul este unul permis de Constituţie". "După ce vom avea alegerile prezidenţiale finalizate, după ce va fi adoptat bugetul - două elemente necesare a fi soluţionate, am agreat să revenim la discuţii pe subiectul anticipatelor", a spus Barna.

Liderii Alianţei USR-PLUS au participat duminică, la Braşov, la o întâlnire cu membrii şi simpatizanţii din judeţ, în cadrul căreia au prezentat obiectivele programului de guvernare, viziunea asupra rolului noului preşedinte al României şi au răspuns întrebărilor. În cursul după-amiezii, cei doi, alături de liderii braşoveni ai Alianţei USR-PLUS, au programată o întâlnire cu electoratul pe străzile municipiului Braşov

Sursă: Agerpres
Etichete: Dan Barna
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole