Războiul alegerilor prezidenţiale din 2009 este departe de a se încheia. După ce Mircea Geoană l-a atacat pe Dan Andronic şi a spus că dezvăluirile sale sunt un joc pe care îl face alături de Traian Băsescu, jurnalistul a ripostat.
Andronic spune că lui Geoană îi este frică de adevăr pentru că ar avea probleme cu DNA-ul.
"Reacţia târzie înseamnă o frică a lui Mircea Geoană. Nu e însă singurul politician fricos. Nici până acum ANI nu a investigat cele trei ceasuri depuse de el la DNA. Nu vă întrebaţi de ce? A spus la DNA că nu i-au plăcut ceasurile pe care le-a primit de la Marian Vanghelie şi i s-a spus că dacă e aşa, atunci e normal să nu fie trecute în declaraţia de avere. Cum e posibil aşa ceva? Nu ştiu de ce ar fi protejat. Reacţia mea a venit ca un răspuns la ce a spus el că scriu eu la comanda cui. Nu eu l-am trimis pe Geoană la Vântu. Nici măcar lui Cozmin Guşă nu i-a spus că s-a dus la Vântu. Îi este frică lui Geoană să se afle adevărul despre alegerile din 2009. Tuturor politicienilor le e frică. Au dosare", a declarat Andronic la România TV.