Antena 3 CNN Actualitate Dan Adamescu cere despăgubiri de 300 de milioane de euro de la statul român

Dan Adamescu cere despăgubiri de 300 de milioane de euro de la statul român

<1 minut de citit Publicat la 20:24 12 Oct 2016 Modificat la 20:24 12 Oct 2016

Dan Adamescu a dat în judecată România la Tribunalul de Arbitraj Internaţional de la Washington. Milionarul cere 300 de milioane de euro despăgubiri pentru că oamenii legii ar fi adus prejudicii afacerilor sale, scrie stirileprotv.ro.

În plus, multimilionarul condamnat pentru mituirea unor judecători somează autorităţile să oprească orice procedură judiciară declanşată împotriva familiei sale. Afaceristul a primit o pedeapsă de patru ani şi patru luni de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de mituirea unor judecători de la Tribunalul Bucureşti.

"Suma este de 300 de milioane de euro daune, constând în prejudiciul pe care autorităţile române l-au adus afacerilor familiei Adamescu: Astra, continuând cu companii de construcţii. Fundamentul este imixtiunea politică", a spus Cătălin Dancu, avocatul milionarului.

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole