Antena 3 CNN Economic Daily Income: Problemele și soluțiile mediului de afaceri românesc

Daily Income: Problemele și soluțiile mediului de afaceri românesc

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 10:47 18 Apr 2016 Modificat la 10:47 18 Apr 2016

Economia țării s-a dezvoltat dezechilibrat la nivel regional. Sunt zone în țară în care un județ susține o întreagă regiune, iar asta nu face decât să șubrezească sectorul privat, punând presiune pe cei care aduc bani la bugetul de stat, spun reprezentanții IMM-urilor din România.

Birocrația excesivă, lipsa strategiei guvernamentale sau a investițiilor se numără printre probleme punctuale de care se lovește mediul de afaceri din țară. Dar nemulțumirile diferă de la o regiune la alta.

În regiunea Vest, chiar legislația pare să fi pus lacătul pe ușile multor businessuri în ultimele luni.

Reprezentanții întreprinderilor mici și mijlocii din România așteaptă din partea autorităților mai multă implicare și o strategie coerentă pe termen lung.

Mediul privat a învățat însă că nu poate sta la mâna statului, așa că în fiecare regiune din țară derulează proiecte care să vină în sprijinul IMM-urilor. În regiunea Oltenia, care are cel mai mult de recuperat, Consiliul Național al IMM-urilor are un plan ambițios de dezvoltare.

Strategia 2020 a Consiliul Național al IMM-urilor din România are în plan o serie de proiecte menite să încurajeze, să susțină și să ajute la dezvoltarea sănătoasă a mediului de afaceri. Printre ele se numără programe precum "România creativă", "Invest in Romania", "România Start-up Diaspora" sau " Rețeaua națională de centre suport pentru IMM-uri". 

Informațiile au fost prezentate luni, la emisiunea Daily Income, de la Antena 3.
 

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole