Antena 3 CNN Alegeri Parlamentare 2016 Dacian Cioloș s-a decis: ”Sper să existe viață și după alegerile parlamentare”

Dacian Cioloș s-a decis: ”Sper să existe viață și după alegerile parlamentare”

1 minut de citit Publicat la 11:15 06 Oct 2016 Modificat la 11:15 06 Oct 2016

Premierul Dacian Cioloş a declarat joi că, pentru a asigura stabilitatea României, a decis la începutul mandatului să nu candideze la alegerile parlamentare şi nici să nu îşi facă un partid politic, afirmând totodată că speră "să existe viaţă şi după alegerile parlamentare" şi să fie "o viaţă activă".

"Avem nevoie în România de semne de stabilitate, tocmai pentru a da perspectivă şi dezvoltare, şi cu atât mai mult semne de stabilitate într-un an electoral. De stabilitate, de echilibru şi de obiectivitate atât cât este posibilă atunci când eşti împins să iei decizii, să tranşezi în unele momente pentru a putea merge mai departe. Tot din această perspectivă (...) şi eu personal am spus la început că îmi asum această poziţie de prim-ministru al României în acest an şi pentru acest mandat şi tocmai pentru a întări acest obiectiv pe care ni l-am asumat - stabilitate, echilibru, obiectivitate - am şi spus că nu voi candida la alegerile parlamentare din acest an şi nu voi intra într-un partid politic sau nu îmi voi crea un partid politic, tocmai pentru a-mi putea focaliza credibilitatea, atât cât o am, energia pe un proiect, chiar dacă de scurtă durată, care să dea sensul acestei stabilităţi, dar care să poată şi să împingă lucrurile mai departe folosind toate forţele pozitive, constructive, proactive care doresc să susţină şi să se implice în aceste proiecte. Sigur, asta nu înseamnă că nu există viaţă şi după alegerile parlamentare. Sper să existe şi sper să existe o viaţă activă", a afirmat Cioloş în discursul său rostit la Bucharest Forum.

Cioloş a adăugat că sunt proiecte începute în mandatul său, dar care nu pot fi duse la capăt "până la sfârşitul acestui mandat".

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Alegeri Parlamentare 2016
» Citește mai multe din Alegeri Parlamentare 2016
TOP articole