Antena 3 CNN Politică Dacian Cioloș, prima reacție după propunerea PNL

Dacian Cioloș, prima reacție după propunerea PNL

2 minute de citit Publicat la 19:20 24 Oct 2016 Modificat la 19:20 24 Oct 2016

Premierul Dacian Cioloş a declarat luni că, în măsura în care după alegeri va exista o bază pentru o colaborare cu PNL din postura de premier, este deschis propunerii liberalilor, transmite Agerpres.

"Am avut azi o discuţie foarte bună cu preşedintele PNL, Alina Gorghiu, în care m-a informat despre intenţia aceasta şi am spus că da, în măsura în care, în urma rezultatelor alegerilor parlamentare, va exista o bază pentru o astfel de colaborare, sunt deschis acestei propuneri. Dincolo de discuţia despre cine va fi viitorul premier, am spus că ceea ce mi se pare cel mai important este ca principiile şi valorile "Platformei România 100" să fie preluate şi integrate de formaţiunile politice care o susţin. Ştiu că şi persoanele sunt importante, dar în cazul de faţă aş prefera ca discuţia şi asumarea politică să se concentreze pe principii şi valori care să stea la baza unui program de guvernare, mai mult decât pe persoane", a declarat Cioloş pentru "Adevărul".

Premierul a reamintit că ţine "foarte mult" la criteriile de integritate şi a apreciat că PNL vine cu "oameni noi" la scrutinul din decembrie.

"Ţin foarte mult la criteriile de integritate, cinste şi profesionalism. De aceea, foarte importantă azi a fost discuţia pe care am avut-o cu delegaţia PNL despre aceste aspecte. Faptul că PNL şi-a asumat un set de criterii de integritate, faptul că, din câte am înţeles, mai bine de jumătate dintre candidaţii propuşi de PNL sunt oameni noi în politică sau n-au mai fost parlamentari şi ar urma să arate că se poate face politică cu oameni noi - mi se pare o bază bună de pornire. Pentru mine, aceste criterii sunt foarte importante şi sunt cu atât mai importante în relaţia cu partidele care susţin "Platforma România 100", a spus Dacian Cioloş.

Şeful Guvernului a adăugat că nu se va implica în campanie decât în măsura în care îşi va promova "Platforma România 100".

"Atât timp cât nu sunt candidat la alegeri, nu cred că o implicare în campanie ar fi un lucru bun. Singura mea implicare va fi pentru promovarea "Platformei România 100", care reprezintă, în mare parte, inclusiv prin portofoliul de proiecte pe care îl conţine, o sinteză a ceea ce am făcut noi în acest an. Asta nu înseamnă că sunt pregătit să fac un pas politic într-o parte sau alta", a răspuns Dacian Cioloş, întrebat fiind dacă va participa la mitingul de susţinere anunţat de liberali pentru 6 noiembrie.

Luni, conducerea PNL a votat în unanimitate ca Dacian Cioloş să fie propunerea liberalilor pentru postul de premier.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole