Antena 3 CNN Politică Dacian Cioloș îi cere lui Orban să-și asume răspunderea și pe modificarea legislației electorale

Dacian Cioloș îi cere lui Orban să-și asume răspunderea și pe modificarea legislației electorale

1 minut de citit Publicat la 18:00 02 Dec 2019 Modificat la 18:00 02 Dec 2019

PLUS salută intenţia Executivului de a-şi angaja răspunderea în Parlament cu privire la abrogarea recursului compensatoriu sau eliminarea dispoziţiilor privind dublarea perioadei cursurilor în cadrul INM şi îşi exprimă speranţa ca guvernarea PNL să acţioneze în acelaşi fel în privinţa legislaţiei electorale.

Potrivit unui comunicat al PLUS transmis luni, chiar dacă asumarea privind legislaţia în Justiţie prezintă riscul depunerii unei moţiuni de cenzură, un astfel de vot "nu ar putea decât să clarifice situaţia politică din România".

"Guvernul trebuie să continue în acest sens, fără să cadă în cursa întinsă prin urgentarea procedurilor legislative din Parlament de către PSD. Ne exprimăm, însă, îngrijorarea cu privire la omiterea modificărilor privitoare la legislaţia electorală dintre normele pe care Guvernul este dispus să îşi angajeze răspunderea. Lipsa unor modificări realizate urgent cu privire la alegerile locale (introducerea votului în două tururi pentru primari şi preşedinţi de Consiliu judeţean) va permite perpetuarea conducerilor ilegitime ale baronilor locali. De asemenea, păstrarea la doi senatori şi patru deputaţi a numărului de reprezentanţi ai diasporei în Parlamentul României nu ia în calcul voinţa masivă de a se implica în deciziile din România exprimată cu ocazia ultimelor alegeri de către românii plecaţi din ţară", se arată în comunicat.

PLUS afirmă dorinţa de colaborare cu PNL. "Specialiştii PLUS pun la dispoziţia Guvernului un proiect de lege prin care se impune trecerea la votul în două tururi pentru alegerea primarilor şi preşedinţilor de Consiliu judeţean, precum şi creşterea numărului reprezentanţilor diasporei în Parlament de la şase la 15, în mod direct proporţional cu numărul de cetăţeni cu domiciliul înregistrat formal în alte state. (...) La momentul instalării, alegerea primarilor şi preşedinţilor Consiliilor judeţene în două tururi a fost unul dintre angajamentele publice ale Guvernului, iar creşterea numărului de parlamentari reprezentând diaspora a fost asumată de către PNL chiar înainte de acest moment. Sperăm ca Guvernul României să îşi menţină aceste promisiuni şi să înţeleagă urgenţa punerii lor în aplicare, angajându-şi răspunderea asupra proiectului propus de către PLUS", se precizează în comunicatul citat.

De asemenea, PLUS susţine desfiinţarea Secţiei speciale pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, pe motiv că aceasta reprezintă "un real mijloc de presiune asupra magistraţilor". "Solicităm Guvernului includerea în proiectul asupra căruia îşi va angaja răspunderea a desfiinţării acestei structuri de Parchet şi revenirea la dispoziţiile anterioare privind competenţa de urmărire a infracţiunilor săvârşite de magistraţi", se menţionează în comunicat.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole