Antena 3 CNN Externe Mapamond Dacă vei merge la Colosseum, te vor îmbrăca în gladiator. Iniţiativă inedită de promovare a turismului la Roma

Dacă vei merge la Colosseum, te vor îmbrăca în gladiator. Iniţiativă inedită de promovare a turismului la Roma

N.B.
1 minut de citit Publicat la 15:24 14 Noi 2024 Modificat la 16:48 14 Noi 2024

O experiență de aproximativ trei ore, după apus, care va fi rezervată doar pentru șaisprezece turiști pasionați de jocurile vechilor gladiatori de acum o mie de ani.

Oferta pentru locurile gratuite de gladiatori vine din partea parcului arheologic Colosseum, în colaborare cu celebra platformă globală de călătorii Airbnb, relatează La Repubblica.


Rezervările vor începe de pe data de 27 noiembrie pentru a ocupa un loc în cele două zile puse la dispoziție, experienţa va avea loc pe 7 și 8 mai 2025. 


"Această experiență va avea o mare importanţă pentru valorificarea zonei", a explicat conducerea Colosseumului. Intervenția Airbnb, de fapt, ia forma unei finanțări de un milion și jumătate de dolari pentru a contribui la realizarea proiectului "Colosseumul se povesteşte".


Reprezentaţii parcului arheologic au mai precizat: "Importanta sponsorizare ne permite să amenajăm noul Muzeu Colosseum în cursul anului 2025. Colecția de ruine va fi astfel redistribuită de-a lungul întregului traseu de vizitare a monumentului, în funcție de contextul de proveniență al materialelor. Adică descoperirile vor fi expuse în locurile în care au fost folosite inițial sau unde au fost găsite". Pe scurt, un muzeu organizat în incinta Amfiteatrului, care va fi inaugurat anul viitor. 


Cursa pentru ocuparea locurilor de gladiatori începe la ora 15:00 pe 27 noiembrie, ora Italiei (pe airbnb.com/gladiatormovie) şi va dura până pe 10 decembrie, la 8:59. După acest termen limită, nu vor mai fi acceptate alte cereri.

Cei 16 turişti care se vor bucura de inedita experienţă de gladiatori vor coborî în subsolul Amfiteatrului Flavian şi vor parcurge coridoarele pe care în urmă cu două mii de ani mergeau adevăraţii gladiatori înainte ca destinul să le fie hotărât sub privirea împăratului și a publicului.

Citește mai multe din Mapamond
» Citește mai multe din Mapamond
TOP articole