Antena 3 CNN Externe Cutremur în Turcia şi Siria | Bilanțul total al deceselor a trecut de 23.000 | Peste 77.700 de persoane au fost rănite în urma cutremurelor

Cutremur în Turcia şi Siria | Bilanțul total al deceselor a trecut de 23.000 | Peste 77.700 de persoane au fost rănite în urma cutremurelor

Redacția Antena 3 CNN
13 minute de citit Publicat la 23:40 10 Feb 2023 Modificat la 00:06 11 Feb 2023

Update 23:45  Mărturia unui salvator român aflat în misiune în Turcia: "Ne întelegem toţi din priviri. Dăm tot ce putem ca să-i ajutăm"

Bogdan Toma, unul dintre salvatorii români aflați în acest moment în Turcia, a povestit cum se desfășoară misiunile de căutare a supraviețuitorilor în zonele afectate de cutremur.

Update 22:30. Bilanțul total al deceselor a trecut de 23.000

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat că 20.213 de persoane au murit şi peste 77.700 de persoane au fost rănite în urma cutremurelor.

Numărul total de decese în Siria este de 3.377.

Update 21:30: Ambasada Turciei la București mulțumește salvatorilor români: Ne bucură enorm

 Fiecare viață salvată ne bucură enorm, spun reprezentanții Ambasadei Turciei la București, care mulțumesc salvatorilor români.

„Mulțumim echipei de salvatori români pentru eforturile susținute! Fiecare viață salvată ne bucură enorm și ne dă speranță în continuare!”, scriu, vineri, pe Facebook, reprezentanții Ambasadei Turciei la București.

Cinci oameni trăiesc datorită efoturilor salvatorilor români, care intervin de luni în zona în care s-au produs cutremurele.

De asemenea, reprezentanții Ambasadei Turciei la București au transmis mulțumiri și pentru sprijinul acordat de români până în prezent în cadrul campaniei de ajutorare.

Ajutoarele prioritare cerute sunt: corturi de iarnă, radiatoare, pături și generatoare.

Update 20:28: Familiile a 263 de copii, scoși de sub ruinele cutremurelor din Turcia sunt de negăsit | Corespondenţă Antena 3 CNN

Salvați miraculos, din ruinele cutremurelor din Turcia, dar cu un viitor sumbru. Părinţii a sute de copii sunt de negăsit

Update 19:30 Echipa Antena 3 CNN, surprinsă de trei replici ale cutremurelor din Turcia: "Toată lumea a înghețat şi ni s-a spus să părăsim zona"

Peste 141.000 de salvatori continuă să răscolească ruinele din 10 provincii afectate de cutremur. Misiunile nu sunt întrerupte nici măcar în timpul replicilor. Trei dintre ele au surprins echipa Antena 3 CNN, în Karamamaraş, acolo unde o tânără de 18 ani a fost salvată după mai bine de 107 ore petrecute sub dărâmături. Atenție, urmează imagini şi informaţii cu puternic impact emoțional!

Update 19:00. Peste 141.000 de salvatori lucrează neîncetat în 10 provincii lovite de cutremurele din Turcia.

"Avem peste 141.000 de pompieri, inclusiv echipe străine, care lucrează pe teren în 10 provincii.  Agenția de Management al Dezastrelor și alte instituții oferă corturi, containere și clădiri prefabricate, astfel încât acestea să poată răspunde rapid nevoilor", a spus Erdogan în timpul un discurs în orașul Malatya.

Preşedintele turc a spus că instituțiile și organizațiile turcești oferă mese calde echipelor de ajutorare pentru supraviețuitorii cutremurului prin bucătării mobile și menajere, notează CNN. 

Update 18:00 Guvernul sirian aprobă trimiterea ajutoarelor pe teritoriul controlat de rebeli, dar nu a furnizat un calendar

Guvernul sirian a aprobat trimiterea ajutoarelor pe teritoriul controlat de rebeli din nord-vestul țării, se arată într-un comunicat vineri, dar oficialii nu au furnizat un calendar specific.

Oficialii sirieni au spus în mod repetat că sunt „gata” să trimită ajutor în teritorii, dar nici un ajutor din partea guvernului nu a intrat în zonele controlate de rebeli de la cutremurul de luni din Siria.

Livrarea de provizii urgente în zonele afectate de cutremur din nordul Siriei a fost complicată de un război civil de lungă durată între forțele de opoziție și guvernul sirian, condus de președintele sirian Bashar al-Assad, care este acuzat că și-a ucis propriul oameni.

Două convoaie ONU care transportau ajutoare au pătruns în nord-vestul controlat de rebeli prin singurul punct de trecere a frontierei autorizat din Turcia, în timp ce guvernul lui Assad a primit avioane pline de ajutor din partea țărilor din întreaga lume.

Ministrul sirian de externe Faisal Mekdad a declarat, miercuri, că orice ajutor pe care îl primește Siria trebuie să treacă prin capitala Damasc. „Statul sirian este gata să permită intrarea ajutorului în toate regiunile, cu condiția să nu ajungă la grupurile armate teroriste”, a spus el, potrivit CNN. 

Update 17:53: Cum arată falia care a provocat dezastrul seismic cu 22.000 de morți

Cutremurul din Turcia a lăsat o falie vizibilă de la înălțime, care se întinde pe mai mulți kilometri în provincia Kahramanmaraș, epicentrul seismului de luni.

100.000 de salvatori continuă să răscolească ruinele din Turcia şi Siria în căutarea supravieţuitorilor. Şansele însă de a mai găsi pe cineva în viaţă sunt însă extrem de mici.

Update 17:00: Președintele turc Recep Tayyip Erdogan anunţă ajutoare pentru sinistraţi şi pata chiriei

Bilanțul deceselor din Turcia și Siria a sărit peste 22.700. În ultimele momente, Recep Tayyip Erdogan, președintele turc, a confirmat că numărul morților din țara sa se ridică acum la 19.388.

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că guvernul turc va plăti chiria cetățenilor timp de un an dacă aceștia nu doresc să stea în corturi.

În timpul vizitei sale în orașul Adiyaman din sud-estul țării, Erdogan a declarat din nou că guvernul va reconstrui clădirile prăbușite într-un an.

"Între timp, vom oferi 10.000 de lire turcești (530,92 dolari) cetățenilor noștri. În plus, pentru cetățenii care nu stau în corturi, care nu doresc să stea în corturi, ne vom asigura că se pot muta în unități rezidențiale și le vom acoperi chiria", a declarat el.

Erdogan a menționat, de asemenea, că, dacă cetățenii speriați preferă să stea în hoteluri, "le putem oferi acestora cazare", notează CNN.

Update 16:00 Cimitirele din Turcia și Siria, neîncăpătoare din cauza cutremurelor

Cimitirele din Turcia și Siria, neîncăpătoare din cauza cutremurelor. Se îngroapă cadavre chiar și noaptea târziu, cu ajutorul voluntarilor.

În cimitirul Nurdağı din provincia turcă Gaziantep, la granița cu Siria, în curând nu va mai fi loc pentru morți. Mormintele proaspăt săpate sunt marcate cu pietre funerare goale, se văd doar bucăți de pânză ruptă adunate de pe hainele victimelor, relatează The Guardian.

Pe stradă, zeci de cadavre zac îngrămădite unele peste altele, așteptând să fie îngropate. Cel puțin 5 imami s-au grăbit să ajungă la Nurdağı pentru a oficia avalanșa de înmormântări în masă, uneori pentru până la 10 victime simultan.

La cinci zile după ce două cutremure puternice au zguduit sudul Turciei în cel mai grav dezastru natural din ultima vreme, bilanțul victimelor a depășit 21.000 de morți, iar Nurdağı și orașele din sudul Turciei și nordul Siriei au devenit scene apocaliptice.

Update: 15:30:  El este Ahmed, salvatorul care s-a oprit să mulţumească Cerului că a mai salvat o viaţă din ruine!

Au fost clipe copleşitoare azi la Kahramanmaraș, în Turcia, unde se află echipa Antena 3 CNN. Graţie lui Cristi Popovici şi lui George Chironică, am putut fi părtaşi la operaţiunea miraculoasă de salvare a unei tinere care a stat de luni între ruine. Dar miracolul nu ar fi fost posibil fără salvatorii care au muncit ore în şir.

Atenţie, urmează imagini şi informaţii cu puternic impact emoţional!

Update 14:20 - Echipa Antena 3 CNN aflată în sudul Turciei a fost martora unei operaţiuni de salvare a unei tinere prinse în ruine de peste 106 ore.

Update 13:20 - Două surori adolescente au fost salvate în orașul Kahramanmaraș, la 101 de ore după cutremurul masiv care a lovit Turcia, au declarat pompierii.

Vineri, Departamentul de Pompieri Metropolitan din Antalya a transmis că  Ayfer, în vârstă de 15 ani, a fost scoasă de sub dărâmături după 99 de ore, iar sora ei, Fatma, în vârstă de 13 ani, a fost salvată două ore mai târziu.

Salvatorii au ajuns la locul unde se afla Ayfer după o operațiune care a urat zece ore. Pompierii au vorbit cu Ayfer pentru a o menține conștientă. Ea le-a spus că și-ar dori să mănânce înghețată, iar ei i-au promis că îi vor lua una atunci când o vor scoate în siguranță. Salvatorii i-au pus chiar și muzica preferată.

Update 12:45 - Președintele turc Recep Erdogan merge vineri în provinciile Adiyaman și Malatya, zone puternic afectate de cutremurul de luni, scrie CNN.  Provinciile sunt situate în sudul țării și la nord de Gaziantep, epicentrul cutremurului cu magnitudinea de 7,8.

Update 11:30 - Președintele sirian, Bashar al-Assad, se află în Alep pentru a efectua prima sa vizită într-o zonă a țării afectată de cutremur, relatează Reuters.

Imaginile îl arată pe Assad și pe soția sa la Spitalul Universitar din Alep, vizitând persoanele care au fost rănite în cutremurul devastator care a făcut mii de victime.

La începutul acestei săptămâni, regimul său a fost acuzat că face politică cu ajutoarele primite, după ce ambasadorul sirian la ONU, Bassam Sabbagh, a declarat că țara sa ar trebui să fie responsabilă pentru livrarea tuturor ajutoarelor în Siria, inclusiv în zonele care nu se află sub controlul guvernului sirian.

Update 10:54  -  Sunt peste 21.000 de morţi şi 83.000 de răniiţi în Turcia şi Siria, dar salvatorii duc în continuare o cursă contra cronometru pentru a-i salva pe cei prinși sub dărâmături. Asta se întâmplă şi în oraşul Kahramanmaraș din sudul Turciei, unde a ajuns echipa Antena 3 CNN. 

Kahramanmaraș este un oraș al morții. Este un oraș-cimitir și din ruinele pe care le vedeți în imagini, oamenii, salvatorii, scot doar cadavre. 

Sunt foarte mulți sinistrați. Este o dramă umanitară ceea ce se întâmplă. Oamenii nu au unde să își petreacă nopțile. Este foarte frig, temperaturi geroase odată cu lăsarea întunericului. Oamenii se încălzesc la focuri de tabără, care au noroc să meargă în taberele improvizate de autorități. Însă și acolo este lipsă mare de pături, de aparate de încălzit, sobe și așa mai departe.

Urmează o perioadă crâncenă pentru toți acești locuitori. Vorbim de peste 20 de milioane de oameni afectați în partea de est și de sud-est a Turciei. 

Update 08:50 - La solicitarea expresă a autorităților turce, misiunile modului de căutare-salvare RO-USAR au continuat, inclusiv în afara sectorului repartizat echipei, anunță IGSU.

La ultima misiune alocată, salvatorii români au identificat, în cursul serii de joi, cu ajutorul senzorilor acustici, posibila prezență a unor supraviețuitori. Din spusele localnicilor, clădirea prăbușită avea 9 etaje.

Timp de câteva ore, operațiunile de salvare au fost continuate de structurile naționale, cu sprijinul echipei RO-USAR. Astfel, vineri dimineață, în jurul orei 04.00 (ora locală), echipa de căutare-salvare a României a sprijinit autoritățile locale pentru extragerea unui supraviețuitor (o femeie în vârstă de 55-60 ani, conștientă, cooperantă) din cadrul clădirii rezidențiale prăbușite. Persoana a fost predată echipajelor medicale.


 

Update 08:25 - Mii de persoane s-au oferit să adopte fetița care s-a născut sub dărâmăturile unei clădiri prăbușite în nord-vestul Siriei, în urma cutremurului de luni, scrie BBC.

Când a fost salvată, bebelușul Aya - care înseamnă miracol în arabă - era încă legată de mama ei prin cordonul ombilical.

Mama, tatăl și toți cei patru frați ai ei au murit în urma cutremurului care a lovit orașul Jindayris.

Aya se află acum în spital. "A ajuns luni într-o stare atât de proastă, avea lovituri, vânătăi, era rece și abia respira", a declarat Hani Marouf, pediatrul care se ocupă de ea.

În prezent, starea ei este stabilă.

Videoclipurile cu salvarea lui Aya au devenit virale pe rețelele de socializare. Imaginile au arătat un bărbat care aleargă printre dărâmături, ținând în brațe un bebeluș acoperit de praf.

Khalil al-Suwadi, o rudă îndepărtată, care se afla acolo când a fost scoasă în siguranță, a dus nou-născutul la doctorul Marouf în orașul sirian Afrin.

Mii de persoane de pe rețelele de socializare au cerut acum detalii pentru a o adopta.

Un prezentator de televiziune din Kuweit a spus: "Sunt gata să am grijă și să adopt acest copil... dacă procedurile legale îmi permit acest lucru".

Managerul spitalului, Khalid Attiah, spune că a primit zeci de apeluri de la persoane din întreaga lume care doresc să o adopte pe micuța Aya.

Dr. Attiah, care are o fiică cu doar patru luni mai mare decât ea, a declarat: "Nu voi permite nimănui să o adopte acum. Până când familia ei îndepărtată se va întoarce, o voi trata ca pe una dintre fiicele mele".

Deocamdată, soția sa o alăptează alături de propria lor fiică.

În orașul natal al Aya, Jindayris, oamenii i-au căutat pe cei dragi prin clădirile prăbușite.

Un jurnalist de acolo, Mohammed al-Adnan, a declarat pentru BBC: "Situația este un dezastru. Sunt atât de mulți oameni sub dărâmături. Sunt încă oameni pe care nu i-am scos încă".

El a estimat că 90% din oraș a fost distrus și că majoritatea ajutoarelor de până acum au venit de la localnici.

Salvatorii de la organizația Căștile Albe, care cunosc prea bine situația de mai bine de un deceniu în timpul războiului civil din Siria, au ajutat la Jindayris.

"Salvatorii pot sfârși prin a fi și ei victime din cauza instabilității clădirii", a declarat Mohammed al-Kamel. "Tocmai am scos trei cadavre din aceste dărâmături și credem că există o familie acolo care este încă în viață - vom continua să lucrăm", a spus el.

În Siria, peste 3.000 de morți au fost raportate în urma cutremurului.

Numărul nu îi include pe cei care au murit în zonele din țară controlate de opoziție.

*
Bilanțul catastrofei din Turcia și din Siria este unul cutremurător. Până la această oră sunt deja 21.051 de decese în cele două ţări, potrivit autorităţilor locale. 17.674 morţi în Turcia, 3.377 în Siria.

Aproape 80.000 de răniți și mai bine de 1 milion de oameni au rămas fără locuință. 

Cu toate acestea, pompierii nu și-au pierdut speranța. Peste 100.000 de salvatori din întreaga lume fac în continuare eforturi disperate pentru a mai găsi supraviețuitori după cele două seisme de luni.

De la o oră la alta însă, șansele ca cineva să mai fie găsit în viață scad considerabil.

În Turcia este deja, încă de la începutul cutremului, o echipă Antena 3, CNN,
Cristi Popovici, George Chironică sunt acum la Gaziantep și vin cu cele mai importante informații. Întreaga noapte au căutat salvatorii printre ruinele blocurilor prăbușite. Din păcate, nu au mai fost găsiți supraviețuitor, iar șansele unor miracole sunt din ce în ce mai mici.

Spun specialiștii că cei care ar fi supraviețuit prăbușirii clădirii, cel mai probabil ar fi decedat din cauza hipotermie. Este extrem de frig. Noaptea temperaturile scad spre -5 -6 grade Celsius așa că șansele ca cineva să mai fie găsit în viață sunt undeva spre 2-3 %.

Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a anunţat joi pe contul său de Twitter că se află "în drum" spre Siria, lovită luni, ca şi Turcia vecină, de un cutremur al cărui bilanţ total depăşeşte deja 20.000 de morţi, notează AFP.

"Sunt în drum spre Siria, unde OMS sprijină asistenţa medicală esenţială în zonele afectate de recentul cutremur, bazându-ne pe munca noastră de lungă durată în ţară", a scris Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Aproape în acelaşi moment, Naţiunile Unite a anunţat că secretarul general adjunct pentru afaceri umanitare şi coordonator al ajutorului de urgenţă, Martin Griffiths, va vizita în weekend zonele afectate din Turcia şi Siria.

Griffiths va merge la Gaziantep, în sudul Turciei, şi la Alep, în nord-vestul Siriei. În timpul acestei vizite, el se va întâlni şi cu "autorităţile din capitala siriană, Damasc".

Aceste deplasări intervin în contextul în care un prim convoi de ajutoare pentru zonele rebele din nord-vestul Siriei după cutremurul mortal de luni a intrat joi prin punctul de trecere a frontierei Bab al-Hawa cu Turcia, potrivit ONU şi unui responsabil al acestui transport.

Convoiul, format din şase camioane transportând pături, saltele, corturi, echipamente de ajutor şi lămpi solare ar trebui să acopere nevoile a cel puţin 5.000 de persoane, potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie.

Organizaţia Căştilor Albe, salvatori care operează în zonele rebele siriene, şi-a exprimat "dezamăgirea", considerând că acest ajutor este "de rutină", şi nu specific căutării supravieţuitorilor sub dărâmături.

Aproape întreg ajutorul umanitar destinat zonelor rebele este canalizat din Turcia prin punctul de trecere Bab al-Hawa. Turcia a indicat că lucrează la deschiderea a încă două puncte de trecere a frontierei.

ONU a făcut cunoscut marţi că traficul prin acest punct de frontieră este îngreunat din cauza drumurilor avariate, deşi platforma de transbordare a mărfurilor şi podul de trecere în sine sunt intacte.

Miercuri, şeful OMS a declarat într-o conferinţă de presă că, "din cauza condiţiilor meteo şi a replicilor seismice în curs, suntem într-o cursă contra cronometru pentru a salva vieţi".

"Oamenii au nevoie de adăpost, hrană, apă potabilă şi de îngrijiri medicale, pentru a îngriji rănile provocate de cutremur, dar şi pentru alte nevoi de sănătate", a spus el.

Cutremur în Turcia şi Siria, 9 februarie 2023 Peste 20.000 de morți,  confirmați în urma cutremurelor | Salvatorii rămân optimişti şi continuă misiunile de căutare

Cutremur în Turcia şi Siria, 8 februarie 2023 | Bilanțul victimelor depășește 12.000 de morți și 58.000 de răniți

Cutremur în Turcia şi Siria, 7 februarie 2023 Orele critice pentru găsirea supraviețuitorilor se scurg

Cutremur în Turcia şi Siria, 6 februarie 2023 | Două seisme devastatoare și 150 de replici 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole