Antena 3 CNN Externe Cutremur puternic de suprafață în Japonia. A fost resimțit în mai multe zone

Cutremur puternic de suprafață în Japonia. A fost resimțit în mai multe zone

Cerasela Stafie
<1 minut de citit Publicat la 18:59 10 Noi 2021 Modificat la 19:03 10 Noi 2021

Un cutremur cu magnitudinea 6,6 s-a produs la sud-est de Insulele Ryukyu, Japonia, a anunţat miercuri Centrul Seismologic European-Mediteranean.

Seismul a avut loc la o adâncime de doar 2 km (1,24 mile) și a fost la aproximativ 312 km sud de Naha, Japonia, a adăugat EMSC.

Potrivit presei locale, tremuratul solului a durat mai bine de 15 secunde și s-a simțit până la aproape 350 de kilometri nord de epicentrul său, în provincia Ishikawa.

Totodată, nu a fost emisă alertă de tsunami. Până în prezent nu au fost transmise informații cu privire la eventuale pagube sau victime.

Seismul a fost anunțat si de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului, dar datele transmise de instituția românească nu concid cu cele prezentate de EMSC: ”în ziua de 10 Noiembrie 2021, la ora 17:45:15 (ora locală a României), s-a produs în Southeast of the Ryukyu Islands, Japonia, un cutremur puternic cu magnitudinea mb 6.2, la adâncimea de 10km”.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole