Seismul care a durat aproximativ 7 secunde a provocat mai multe alunecări de teren şi a afectat reţeaua de alimentare cu energie electrică. Cu doar câteva ore înainte, un cutremur de 5.9 pe Richter a avut loc în aceeaşi zonă.
Sute de clădiri au fost afectate, printre care două hoteluri, un spital şi biroul guvernatorului provinciei, relatează Reuters. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 10 kilometri.
”Bilanţul ar putea creşte (…) multe cadavre sunt îngropate sub dărâmături”, a precizat Ali Rahman, şeful agenţiei locale pentru gestionarea catastrofelor.
”Spitalul este distrus. S-a prăbuşit. Sunt pacienţi şi angajaţi ai spitalului prinşi sub dărâmături, iar noi încercăm să-i evacuăm”, a declarat pentru AFP Arianto, un responsabil al operaţiunilor de salvate din Mamuju.
Nu a fost emis deocamdată niciun avertisment de tsunami, dar șeful Agenției de Meteorologie și Geofizică din Indonezia (BMKG), Dwikorita Karnawati, a declarat într-o conferință de presă că ar putea urma replici și există riscul ca un alt cutremur puternic să declanșeze un tsunami.
Ţara insulară este des lovită de seisme, find situată în Cercul de foc al Pacificului, o zonă cu o activitate tectonică foarte ridicată. În 2018, un cutremur de 6.2 pe Richter, urmat de un tsunami a dus la moartea a mii de oameni.