Antena 3 CNN Externe După cutremurul care a ucis peste 1.200 de victime în Turcia și Siria, supraviețuitorii îngheață de frig | Gerul e adus de un ciclon mediteranean

După cutremurul care a ucis peste 1.200 de victime în Turcia și Siria, supraviețuitorii îngheață de frig | Gerul e adus de un ciclon mediteranean

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 12:53 06 Feb 2023 Modificat la 21:21 06 Feb 2023

Țara este sub avertizare de ninsori și frig extrem.

Temperaturile urmează să scadă până la - 10 grade Celsius. La Istanbul, sute de zboruri au fost anulate, relatează Antena 3 CNN. 

"Este vorba de un ciclon mediteranean care influențează negativ situația din zonele de sud, sud-est și centru. Pe lângă aportul de umiditate din Mediterana de est, acest ciclon adună și vaporii de apă din zona Mării Negre.

Atât Mediterana cât și Marea Neagră au la suprafață temperaturi mai ridicate decât în mod obișnuit. Contrastul termic și sursa de vapori de apă sunt consistente și, în contact cu aerul rece aspirat de acest ciclon, duc la aceste manifestări extreme care complică situația pentru cei care trebuie să reziste în astfel de condiții.

Citește și: "Mi-am strigat familia, măcar să murim împreună în același loc". Supraviețuitor al cutremurului din Turcia, mărturii emoționante

După ninsori, temperaturile scad și mai mult. Valoarea estimată este minus 10 grade Celsius în anumite locuri. Prognozele arată că acțiunea acestui ciclon va mai dura câteva zile.

Din păcate, câmpul de presiune ridicată de la nord, și, în general, acest 'brâu' de presiune din Europa ține acest ciclon pe loc", a spus la Antena 3 CNN meteorologul ANM Roxana Bojariu.

Bilanțul actualizat la mijlocul zilei: peste 1.200 de morți în Turcia și Siria

Peste 1.200 de persoane au murit în Turcia și Siria după cutremurul cu magnitudinea de 7,8 grade care a lovit Turcia luni dimineață, provocând rănirea altor mii de persoane în ambele țări.

Cel puțin 912 persoane au murit în Turcia, a declarat, luni, președintele turc Recep Tayyip Erdogan într-un discurs televizat.

Aici, echipele de salvare din Turcia au salvat peste 2.400 de persoane de sub dărâmăturile clădirilor distruse de cutremur, a spus Erdogan.

În jur de 9.000 de persoane lucrează în prezent la operațiunile de căutare și salvare, urmând fie angrenați și alți salvatori, a adăugat președintele turc.

Nu se știe câte persoane se mai află sub dărâmături.

[GAL layout="5"]

În Siria, cele mai multe victime se înregistrează în Alep, Hama, Latakia și Tartus

Centrul de coordonare al efortului de salvare se află în Ankara și este condus de vicepreședintele Fuat Oktay, a mai precizat Recep Tayyip Erdogan. 

În Siria, cel puțin 386 de persoane au murit, majoritatea în regiunile Alep, Hama, Latakia și Tartus, a anunțat anterior televiziunea de stat.

Grupul "Căștile albe", cunoscut sub numele de Apărarea Civilă siriană, a raportat, de asemenea, cel puțin 147 de morți în zonele controlate de opoziție din nord-vestul Siriei.

Alte sute de persoane au fost rănite în urma cutremurului.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole