Antena 3 CNN Actualitate Social Cutremur în România, duminică dimineață

Cutremur în România, duminică dimineață

<1 minut de citit Publicat la 09:45 16 Sep 2018 Modificat la 09:45 16 Sep 2018

Un cutremur cu magnitudinea 3,2 grade pe scara Richter s-a produs duminică dimineaţă la ora 09:19, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, la o adâncime de 111 kilometri, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).

Seismul s-a produs în apropierea oraşelor Nehoiu (25 km), Covasna (42 km), Întorsura Buzăului (50 km), Târgu Secuiesc (56 km) şi Buzău (58 km).

Cele mai puternice cutremure din 2018 au avut o magnitudine de 4,6 pe Richter, primul în data de 14 martie şi cel de-al doilea în 25 aprilie, ambele fiind înregistrate în zona seismică Vrancea.

În 2017, cel mai mare seism de pe teritoriul ţării a fost înregistrat pe 8 februarie, în judeţul Buzău, şi a avut o magnitudine de 5 pe Richter, mişcarea tectonică fiind resimţită şi la Bucureşti.

Cele mai puternice cutremure produse în ultimii 28 de ani în România au fost înregistrate pe 30 şi 31 mai 1990, magnitudinea acestora fiind de 6,9, respectiv 6,4 pe scara Richter. 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole