Antena 3 CNN Sport Cutremur în lumea sportului. A fost prins dopat

Cutremur în lumea sportului. A fost prins dopat

2 minute de citit Publicat la 11:41 13 Dec 2017 Modificat la 11:41 13 Dec 2017

Britanicul Chris Froome, cvadruplu câştigător al Turului Franţei, a fost depistat pozitiv cu ocazia ediţiei din acest an a Turului Spaniei, cursă pe care a câştigat-o în luna septembrie, a anunţat miercuri Uniunea Ciclistă Internaţională (UCI), citată de AFP.

În urma unui control la care a fost supus pe 7 septembrie, la finalul celei de-a 18-a etape din Vuelta, Froome a fost depistat pozitiv la salbutamol, un bronhodilatator, iar contraexpertiza a confirmat rezultatul primului test, precizează UCI într-un comunicat.

Controlul a fost planificat şi realizat Fundaţia antidoping pentru ciclism (CADF), organism independent mandatat de CIO, însărcinat cu definirea şi punerea în practică a strategiei antidoping în ciclism, iar Froome a fost notificat în legătură cu rezultatul testului pe 20 septembrie, adaugă UCI.

Conform comunicatului, "prezenţa unei substanţe specifice precum salbutamolul într-un eşantion nu antrenează impunerea unei suspendări provizorii obligatorii împotriva ciclistului", iar "în această fază a procedurilor, UCI nu va mai face niciun alt comentariu legat de acest caz".

În vârstă de 32 ani, Chris Froome a câştigat anul acesta, în luna iulie, pentru a patra oară în cariera sa Turul Franţei, cea mai importantă cursă ciclistă pe etape din lume, după succesele reuşite în 2013, 2015 şi 2016. El a reuşit apoi să se impună, în premieră, în Turul Spaniei, competiţie desfăşurată în perioada 19 august - 10 septembrie.

Froome pune dopajul pe seama astmului

Ciclistul britanic Chris Froome, depistat pozitiv cu ocazia Turului Spaniei 2017, cursă pe care a câştigat-o în luna septembrie, a pus rezultatul controlului pe seama astmului de care suferă şi ţinut să sublinieze că tratează "cu foarte mare seriozitate" poziţia sa de lider în sportul cu pedale.

Uniunea Ciclistă Internaţională (UCI) a anunţat miercuri că în eşantionul care i-a fost recoltat lui Froome pe 7 septembrie a fost depistată o concentraţie ridicată de salbutamol, un bronhodilatator, contraexpertiza confirmând rezultatul primului test.

"Este bine cunoscut faptul că sufăr de astm şi ştiu exact care sunt regulile. Utilizez un inhalator pentru a ţine sub control simptomele (întotdeauna în limitele permise) şi sunt sigur că voi fi testat în fiecare zi când port tricoul de lider", a declarat Froome, citat de cotidianul The Guardian.

"Astmul meu s-a agravat în La Vuelta, aşa că am urmat sfatul medicului echipei, de a creşte doza mea de salbutamol. Ca întotdeauna, am avut cea mai mare grijă să mă asigur că nu am folosit mai mult decât doza admisă", a adăugat campionatul britanic.

"Tratez cu foarte mare seriozitate poziţia mea de lider în acest sport. UCI are absolut dreptul de a examina rezultatele testelor şi, împreună cu echipa, voi furniza orice informaţie necesară", a mai precizat britanicul.

Citește mai multe din Sport
» Citește mai multe din Sport
TOP articole