Rapoartele locale și postările pe rețelele de socializare au indicat pagube minore aduse clădirilor și mașinilor din România și au arătat că oamenii ieşeau în grabă din clădiri. Nu au fost raportate victime sau pierderi semnificative.
Cutremurul s-a produs la ora 15:16 (13.16 GMT) la o adâncime de 10 kilometri (șase mile) în județul Gorj din sud-vestul României, a anunțat Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS) pe site-ul său.
Citeşte şi: Zeci de avarii la clădiri și mașini, după cutremurul puternic din Gorj. Oamenii au ieșit în stradă
Luni, aceeași zonă a României a fost lovită de un cutremur de magnitudine ceva mai mică, fără a provoca pagube sau răniţi.
Cutremurele nu au legătură cu seismul mortal care a lovit Turcia și Siria săptămâna trecută, a anunţat marți Institutul Național de Fizică a Pământului (INFP) din România.
România se află pe mai multe falii seismice, iar experții au subliniat potenţialul seismic ridicat al ţării.
La 4 martie 1977, un cutremur a provocat 1.570 de morți și peste 11.000 de răniți, majoritatea în București.