Antena 3 CNN Externe Cutremur de 7,4 în Taiwan: clădirile s-au prăbușit într-un oraș de pe coastă iar bilanțul preliminar indică zeci de victime, morți și răniți

Cutremur de 7,4 în Taiwan: clădirile s-au prăbușit într-un oraș de pe coastă iar bilanțul preliminar indică zeci de victime, morți și răniți

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 07:37 03 Apr 2024 Modificat la 13:00 03 Apr 2024

Mișcarea tectonică a avut loc miercuri dimineață, la ora locală 7:58 (ora 02:58 în România).

În Hualien, mai multe clădiri s-au prăbușit iar imaginile cu resturile acestor imobile, căzute la unghiuri nenaturale în raport cu solul, s-au răspândit rapid pe internet.

Este cel mai puternic cutremur produs în Taiwan în ultimii 25 de ani, potrivit seismologilor.

Update 12:59 Câteva zeci de persoane erau blocate sau sinistrate, miercuri după-amiaza, în urma seismului puternic produs în cursul dimineții în Taiwan, relatează CNN.

Este vorba de aproximativ 77 de persoane, inclusiv patru cetățeni străini.

Aproximativ 60 de oameni sunt blocați în tunelul Jinwen din nordul comitatului Hualien, potrivit pompierilor.

Alți 15 sunt blocați în tunelul Dachingshui, iar doi cetățeni germani sunt blocați într-un al treilea tunel.

Update 11:30 Districtul Hualien, unde a fost epicentrul cutremurului de miercuri dimineața, are o populație de 300.000 de mii de oameni. 

Circa 100.000 de oameni trăiesc în orașul cu același nume, în vreme ce restul se află în comunități în care accesul este dificil, aspect care îngreunează evaluările privind efectele seismului.

Presa internațională amintește că în 2018 un seism cu magnitudinea 6,2 s-a produs în această zonă și a ucis cel puțin 17 persoane, rănind alte peste 300.

Update 10:30 Seismul de 7,4 din Taiwan a fost urmat de 101 replici până la ora locală 15 (ora 10 dimineața în România), relatează presa internațională pe baza informațiilor de la Centrul pentru Operațiuni de Urgență.

Între timp, autoritățile de la Taipei au mulțumit pentru ofertele de ajutor din partea unor "aliați și prieteni" precum Japonia și Paraguay.

Reprezentanții Taiwanului au precizat, de asemenea, că nu vor solicita ajutor din partea Chinei, după ce Beijingul - care consideră autonomia insulară ca fiind, de drept, teritoriul său - s-a oferit să furnizeze asistență în caz de dezastru.

Update 09:30 Guvernul taiwanez a anunțat că cel puțin șapte persoane au murit și alte 711 au fost rănite după cutremurul produs miercuri dimineață în largul coastei estice a acestui teritoriu.

Potrivit autorităților, zeci de persoane erau captive sub dărâmături în comitatul Hualien, în apropiere de epicentru, la mai multe ore de la seismul inițial.

Japonia și Filipine au emis inițial alerte de tsunami, pe care le-au retras ulterior.

Guvernele nipon și chinez au anunțat că oferă asistență Taiwanului după cutremur.

Știrea inițială

În prima oră de după seism, mai multe replici au fost resimțite în capitala Taipei.

Autoritățile taiwaneze, dar și cele din Japonia și din Filipine, au emis alerte de tsunami.

Wu Chien-fu, directorul Centrului de seismologie al Administrației Meteorologice din Taipei, a anticipat posibilitatea ca în următoarele zile să se producă alte cutremure cu magnitudini de 6,5 - 7, "relativ aproape de uscat".

În GALERIE FOTO următoare, imagini cu dezastrul provocat de seismul de 7,4 în orașul taiwanez Hualien:

[GAL layout="4"]

Bilanțul preliminar al victimelor, disponibil până la ora acestei actualizări, indică cel puțin patru persoane ucise de cutremur și alte aproximativ 60 rănite.

Echipele de salvatori lucrează pentru a recupera supraviețuitori dintre ruine iar bilanțul va crește, cu siguranță, în orele următoare.

În 1999, în luna septembrie, un cutremur cu magnitudinea de 7,6 a ucis 2.400 de oameni și a distrus 5.000 de clădiri în Taiwan.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole