Antena 3 CNN Externe Cutremur cu magnitudine 6,4 în Indonezia. Cel puţin zece persoane au murit

Cutremur cu magnitudine 6,4 în Indonezia. Cel puţin zece persoane au murit

<1 minut de citit Publicat la 08:01 29 Iul 2018 Modificat la 08:01 29 Iul 2018

Cel puţin zece oameni au murit şi 12 au fost răniţi duminică, în urma unui cutremur cu magnitudinea de 6,4 care a lovit insula Lombok din Indonezia, informează DPA din surse oficiale. Zeci de locuinţe şi alte clădiri au fost avariate, a anunţat un purtător de cuvânt al agenţiei naţionale de gestionare a dezastrelor.

Agenţia geofizică şi meteorologică indoneziană a anunţat că epicentrul a fost stabilit la 47 de km nord-est de Mataram, capitala provinciei, la adâncimea de 24 de km.

Cutremurul a fost resimţit şi în insula învecinată Bali, una din cele mai cunoscute destinaţii turistice din Indonezia.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole