Antena 3 CNN Externe Cutia neagră a avionului Lion Air a fost recuperată pe coasta Indoneziei

Cutia neagră a avionului Lion Air a fost recuperată pe coasta Indoneziei

<1 minut de citit Publicat la 12:01 01 Noi 2018 Modificat la 12:01 01 Noi 2018

Cutia neagră a zborului Lion Air JT 610 a fost recuperată de scafandri pe coasta Indoneziei, scrie BBC. Avionul, care avea la bord 189 de persoane, s-a prăbuşit la scurt timp după decolarea de la Jakarta, luni. Aeronava s-a prăbuşit în Marea Java şi nu au existat supravieţuitori.

Potrivit news.ro, avionul încă nu a fost găsit. Încă nu se ştie cauza prăbuşirii, dar aeronava ar fi întâmpinat dificultăţi tehnice în antepenultimul său zbor. Un scafandru a declarat în faţa reporterilor: „Am săpat şi am găsit cutia neagră”. El a precizat că aparatul a fost îngropat în rămăşiţele de pe fundul mării. Oficialii susţin că se caută în continuare a doua cutie neagră, cea care ar fi înregistrat conversaţiile între cei doi piloţi.

Canalul local de ştiri Metro TV a arătat imagini cu cutia, care se află într-un recipient de plastic, fiind transportată pe o navă. 

Recuperarea aparatului înseamnă că experţii aviatici pot începe să reconstituie ultimele momente ale zborului pentru a afla ce s-a întâmplat. Totuşi, investigaţia ar putea dura până la şase luni, conform oficialilor din Indonezia.

Etichete: avion indonezia
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole