Antena 3 CNN Actualitate Social Curtea de Argeș, locul unde își dorm somnul veșnic Regii României. Motivul din spatele tradiției

Curtea de Argeș, locul unde își dorm somnul veșnic Regii României. Motivul din spatele tradiției

<1 minut de citit Publicat la 18:16 16 Dec 2017 Modificat la 18:16 16 Dec 2017

Regele Mihai I al României va fi înmormântat, la fel ca strămoșii săi, la Curtea de Argeș, lângă femeia pe care a iubit-o înainte de a o cunoaște, Regina Ana.

Mănăstirea Curtea de Argeș are o valoare simbolică, întrucât în pronaosul bisericii își dorm somnul veșnic ctitorul Neagoe Basarab și soția sa, Despina și fiica lor, Stanca. Tot acolo se odihnește pentru veșnicie, familia lui Radu de la Afumați, care a fost căsătorit cu Ruxanadra, fiica lui Neagoe Basarab, și care a continuat lucrările ctitorului și a desăvârșit, în 1526, picturile.

Locul a devenit un simbol al Coroanei României, în special după ce Carol I a lăsat prin testament să fie îngropt în curtea mănăstirii. Regele a specificat ca această înmormântare să fie una provizorie, până când se va construi un mansoleum. Cronicile scriu că Regele Carol I a considerat că locul este foarte aproape de cer, potrivit ProTV.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole