Alina Petrescu a prezentat, la Esențial, de la Antena 3, câteva pasaje din motivarea magistraților Curții Constituționale a României la decizia nr. 63 din 8 februarie 2017, referitoare la sesizările formulate de președintele Iohannis și de CSM la OUG privind modificarea Codurilor penale.
Potrivit motivării, Guvernul nu are obligația constituțională sau legală de a solicita avizul CSM în alte materii decât activitatea autorității judecătorești, iar CSM nu are ablilitarea legală de a emite un astfel de aviz.
”CSM ca parte componentă a autorității judecătorești, potrivit dispozițiilor Legii fundamentale, cu rol de garant al independenței justiției, nu poate fi transformat într-un organ consultativ al Parlamentului, autoritatea legiuitoare primară, fără a fi afectate valori constituționale precum statul de drept sau principiul separației și echilibrului puterilor în cadrul democrației constituționale. Guvernul nu are obligația constituțională sau legală de a solicita avizul CSM în alte materii decât activitatea autorității judecătorești, iar CSM nu are ablilitarea legală de a emite un astfel de aviz”, se arată în motivarea judecătorilor CCR.
Livia Stanciu, fosta şefă a ÎCCJ, numită de preşedintele Klaus Iohannis judecător la Curte, a făcut opinie separată în acest caz.
"Curtea constată că adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală nu a generat un conflict juridic de natură constituţională între autoritatea executivă - Guvernul României, pe de o parte, şi autoritatea judecătorească - Consiliul Superior al Magistraturii, pe de altă parte, întrucât Guvernul nu a împiedicat autoritatea judecătorească, reprezentată de Consiliul Superior al Magistraturii, să-şi realizeze o atribuţie constituţională, ci a acţionat intra vires, exercitând o competenţă proprie conferită de prevederile art.115 din Legea fundamentală", se mai arată în motivarea publicată joi pe site-ul CCR.