Antena 3 CNN Actualitate Curtea Constituţională amână până în ianuarie decizia privind majorarea pensiilor cu 40%

Curtea Constituţională amână până în ianuarie decizia privind majorarea pensiilor cu 40%

Adrian Iclozan
1 minut de citit Publicat la 12:24 25 Noi 2020 Modificat la 12:24 25 Noi 2020

Judecătorii au amânat decizia pentru data de 13 ianuarie, invocând nevoia de lămuriri suplimentare.

În motivarea demersului său din luna octombrie la CCR, Executivul a reiterat argumentele potrivit cărora "Parlamentul a ignorat exigenţele de previzibilitate ale legii şi perspectivele evoluţiei situaţiei bugetului consolidat şi a economiei generale, cu consecinţa afectării principiului securităţii juridice".

Guvernul a mai acuzat faptul că parlamentarii nu au identificat clar sursele de finanţare pentru majorările propuse, potrivit dispoziţiilor constituţionale.

"Odată cu intrarea în vigoare a OUG 135/2020, noua valoare a punctului de pensie, respectiv 1.442 de lei, s-a aplicat de la data de 1 septembrie 2020, la valoarea maximă pe care o permite bugetul de stat. Aplicarea majorării punctului de pensie la 1.775 de lei, aşa cum a modificat legiuitorul, împreună cu majorarea salariilor profesorilor ar presupune un necesar de finanţare din fonduri publice de 11,2 miliarde de lei în anul 2020, respectiv 1,06% din PIB, şi de 34,3 miliarde de lei în anul 2021, reprezentând 3,05 % din PIB. Însă execuţia bugetului general consolidat în primele luni ale anului 2020 a înregistrat un deficit de 45,17 miliarde de lei, respectiv 4,17% din PIB. În condiţiile actualei crize sanitare extrem de grave, în care presiunea asupra bugetului de stat este uriaşă din cauza creşterilor masive ale cheltuielilor nepermanente, iar riscul de a avea un deficit bugetar uriaş în 2021 este unul ridicat, Parlamentul ar trebui să contribuie la corecţia deficitului bugetar. În schimb, Legislativul a ales să acţioneze în sens contrar acestui obiectiv, nerespectând astfel angajamentele europene pe care România are obligaţia a le îndeplini", mai spunea Executivul, în susţinerea acţiunii sale la CCR.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole