Antena 3 CNN Externe Curtea de Apel Bucureşti refuză arestarea și extrădarea unui cetățean grec acuzat de crimă în Bulgaria

Curtea de Apel Bucureşti refuză arestarea și extrădarea unui cetățean grec acuzat de crimă în Bulgaria

Viorel Aydan Cioroi
<1 minut de citit Publicat la 16:35 12 Aug 2021 Modificat la 16:35 12 Aug 2021

La finalul lunii iulie, bărbatul, în vârstă de 68 de ani ar fi lovit cu mașina un motociclist din Bulgaria, după care a ascuns cadavrul acestuia și a fugit de la locul accidentului, trecând granița în România.

Șoferul de origine greacă s-a prezentat, ulterior la un service din Măgurele pentru reparații solicitând efectuarea lucrărilor de reparație a mașinii, însă fără a prezenta autorizaţie de reparaţie.

“În urma relaţionării cu autorităţile din Bulgaria, acestea au emis la data de 3 august a.c. pe numele bărbatului, un Mandat European de Arestare,  sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului. Bărbatul respectiv are drept de rezidenţă în România”, informa IPJ Ilfov, conform Adevărul.

Accidentul s-a produs pe drumul principal Sofia-Varna, la intersecția pentru satul Ryahovtsite. La virarea la stânga spre sat, șoferul grec nu ar fi acordat prioritate motociclistului de 49 de ani, care se deplasa pe drumul principal, conform NOVA.

 

 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole