Antena 3 CNN Externe Cursa pentru postul de prim-ministru al Marii Britanii se clarifică luni | Fostul ministru Rishi Sunak, în poziția de favorit

Cursa pentru postul de prim-ministru al Marii Britanii se clarifică luni | Fostul ministru Rishi Sunak, în poziția de favorit

Adrian Iclozan, Mircea Maer
2 minute de citit Publicat la 13:59 24 Oct 2022 Modificat la 14:50 24 Oct 2022

Potrivit BBC, Sunak, un politician de 42 de ani (foto, stânga), și-a atras sprijinul susținătorilor fostului premier Boris Johnson, care s-a retras din cursă.

Contracandidata lui Sunak este Penny Mordaunt, 49 de ani (foto, dreapta).

Presa britanică a relatat că Mordaunt întâmpina, luni dimineață, probleme în demersul de a-și asigura sprijinul a minimum 100 de parlamentari.

Această condiție trebuie îndeplinită până luni, la ora locală 14 (ora 16 în România), pentru a putea rămâne în cursă.

Rishi Sunak se bazează pe jumătate dintre parlamentarii conservatori

În schimb, Sunak și-ar fi asigurat susținerea a peste 170 de parlamentari.

Atât Sunak cât și Mordaunt au deținut portofolii în perioada cât Boris Johnson a fost prim-ministru.

Mordaunt a fost ministru pentru Politici Comerciale în perioada 2021 - 2022.

Dacă aceasta din urmă nu întrunește condiția pentru a candida în continuare, Rishi Sunak va fi învestit prim-ministru.

În cazul în care cursa continuă, procesul electoral se va muta la nivelul Partidului Conservator, care va decide, prin vot, numele noului șef de guvern.

Marea Britanie, al treilea prim-ministru în mai puțin de un an

Fostul premier britanic Liz Truss și-a anunțat, joia trecută, demisia, la capătul unor scandaluri în care și-a sacrificat doi miniștri și pe fondul presiunii exercitate de membri ai propriului său partid.

Într-o declarație susținută din fața reședinței din Downing Street, Truss a precizat că se află în imposibilitatea de a-și exercita mandatul și că l-a informat în acest sens pe Regele Charles al III-lea.

Ea a amintit că a preluat șefia guvernului într-un moment "de mare instabilitate economică și internațională".

"Având în vedere situația actuală, recunosc că nu îmi pot îndeplini mandatul pentru care am fost aleasă de Partidul Conservator", a spus Liz Truss.

"Demisionez din funcția de lider al Partidului Conservator", a adăugat ea, anunțând că va asigura conducerea interimară a guvernului.

Truss s-a răzgândit în privința demisiei în mai puțin de o zi

Cu nici o zi înaintea demisiei, Truss declara: "Lupt, nu cedez!", într-o ultimă tentativă de a-și salva mandatul.

Presa internațională nota că ea era contestată atât în sânul formațiunii de guvernământ, cât și de către opoziția laburistă.

Cota sa de încredere s-a apropiat de cea a predecesorului Boris Johnson, înainte ca acesta să fie constrâns să demisioneze de propriii săi colegi din Partidul Conservator.

La numai șase săptămâni de când a ajuns în reședința din Downing Street 10, Truss a fost nevoită să renunțe la programul economic care prevedea reducerea fiscalității.

Truss a recunoscut că planul ei radical a mers "prea departe și prea repede".

Fostul premier a pierdut rapid încrederea piețelor

Mulți investitori s-au comportat ca atare, vânzând masiv lire sterline și obligațiuni de stat britanice, fapt care a provocat prăbușirea cursului lirei și a valorii titlurilor respective.

În acest context, 53% dintre alegătorii britanici au optat pentru ca Liz Truss să demisioneze din funcția de prim-ministru, iar 80% dintre ei au acuzat guvernul de creșterea costului vieții, arată un sondaj Ipsos.

Doar 20% au estimat că Truss trebuie să își continue mandatul.

În lunile care i-au precedat demisia, fostul premier Boris Johnson înregistra scoruri similare în sondaje, între 50% și 59% dintre cei chestionați spunând acesta că ar trebui să plece din fruntea guvernului.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole