Kamala Harris se îndreaptă către o nominalizare prezidențială aparent fără rivali în interiorul Partidului Democrat din SUA. În plus, vicepreședintele Statelor Unite, sprijinit de Joe Biden să intre în cursa pentru Casa Albă, a reușit să impulsioneze încrederea donatorilor de campanie, relatează presa internațională.
Harris s-a asigurat de sprijinul lui Gretchen Whitmer, guvernatoarea din Michigan, considerată una dintre potențialele rivale la nominalizarea prezidențială.
Whitmer a anunțat că-i va fi co-președinte de campanie lui Harris.
"Astăzi, sunt nu doar bucuroasă să o susțin pe Kamala Harris pentru funcția de Președinte al Statelor Unite, ci sunt și mândră să-i fiu copreședinte de campanie. Cu vicepreședintele Harris, alegătorii din Michigan au un candidat pe care se pot bizui pentru a le reduce costurile, pentru a le proteja libertățile şi pentru a construi o economie care funcționează pentru cei ce muncesc.
Donald Trump este un infractor condamnat care alimentează violența, care a răsturnat decizia Wade vs Roe (referitoare la dreptul la avort, n.r.) și care a dus economia noastră la pământ. Nu-l putem lăsa să se apropie de Casa Albă. Vicepreședinte Harris, aveți tot sprijinul meu. Haideți să câștigăm", a scris guvernatoarea din Michigan într-un mesaj postat luni pe X.
În afară de Whitmer, alți trei guvernatori de state unde Harris trebuie să învingă pentru a câștiga, în cele din urmă, președinția și-au anunțat, luni, sprijinul pentru candidatura actualului vicepreședinte al SUA. Este vorba despre Tim Walz (Minnesota), Tony Evers (Wisconsin) şi J.B. Pritzker (Illinois).
Aceștia s-au raliat altor guvernatori democrați care s-au exprimat în acest sens încă de duminică: Andy Beshear (Kentucky), Roy Cooper (Carolina de Nord), Gavin Newsom (California) şi Josh Shapiro (Pennsylvania).
Şi fosta primă-doamnă şi secretar de stat al SUA, Hillary Clinton, care a candidat împotriva lui Donald Trump în 2016, şi-a reiterat, luni, sprijinul pentru Kamala Harris.
Clinton a publicat pe X o fotografie veche, alb-negru, în care apare alături de Harris.
"O cunosc pe Kamala Harris de mult timp. Acest procuror strălucit va prezenta cazul împotriva infractorului condamnat Donald Trump şi a agendei Proiectului 2025 prin care se urmărește să ni se ia libertățile. Dar nu o poate face singură. Deveniți astăzi parte a acestei campanii istorice", a fost mesajul ce însoțea fotografia, mesaj finalizat cu un link către un site pentru donații.
În prima sa jumătate de zi în calitate de candidat încă nenominalizat, Harris a strâns 49,6 milioane de dolari din donații online, a declarat purtătoarea de cuvânt a campaniei, Lauren Hitt.
ActBlue, platforma democrată de procesare a donațiilor, a numit-o "cea mai mare zi de strângere de fonduri din ciclul 2024".
CNN a anunțat, la rândul său, că suma atrasă de Harris pentru campanie la capătul a 24 de ore complete după anunțul de retragere al lui Biden s-a ridicat la 81 de milioane de dolari.
La nivelul zilei de luni, Harris se asigurase de susținerea a peste 30 de senatori democrați şi a peste 80 de membri ai Camerei Reprezentanților.
Ea are, de asemenea, sprijinul grupurilor congresionale reprezentând persoanele de culoare, hispanicii sau progresiștii: Congressional Black Caucus, Congressional Hispanic Caucus și Congressional Progressive Caucus.
Două sindicate americane importante, Service Employees International Union şi American Federation of Teachers, au anunțat că o susțin pe Harris.
Obama nu anunțase, luni, că o susține pe Harris
Presa americană notează că sprijinul pentru vicepreședinte a venit din întregul spectru ideologic al Partidului Democrat, de la populiștii moderați, până la progresiști.
Odată retragerea lui Biden oficializată, Kamala Harris a dat peste 100 de telefoane în 10 ore, potrivit CNN.
Vicepreședintele a sunat congresmeni, guvernatori și lideri ai unor grupuri influente din domeniul muncii, apărării şi drepturilor civile.
Printre aceștia s-au numărat și foștii președinți Barack Obama și Bill Clinton, precum și fostul secretar de stat Hillary Clinton.
Duminică, familia Clinton a anunțat că o susține pe Harris. Barack Obama nu a făcut însă un anunț similar.
Cine ar putea fi nominalizat vicepreședinte candidat pentru Harris
Luni, în timp ce valul de susținere continua să crească, s-a profilat problema nominalizării unui partenerul de campanie, care să devină vicepreședinte, în cazul în care Kamala Harris ar câștiga cursa prezidențială din noiembrie.
Două persoane familiarizate cu această chestiune au declarat pentru CNN că în Partidul Democrat a început un proces aprofundat de verificare a potențialilor candidați la funcția de vicepreședinte.
Mai mulți avocați democrați, inclusiv cei care au lucrat în trecut la procesele de verificare a vicepreședinților, sunt implicați în acest demers.
Guvernatorii Roy Cooper și Josh Shapiro şi senatorul de Arizona Mark Kelly se numără printre democrații cărora li s-a cerut să prezinte informații despre finanțele lor, despre istoricul familiei precum și alte detalii personale. Ei fac parte dintr-un grup care include aproximativ 10 nume, dintre care aproape toți sunt oficiali aleși în funcție.
Andy Beshear, guvernatorul aflat deja la două mandate al statului Kentucky, și-a anunțat sprijinul pentru Harris şi a declarat că este deschis să i se alăture acesteia ca potențial coechipier.
Beshear a mai spus că este "măgulitor să facă parte" din discuția despre nominalizarea la funcția de vicepreședinte.
Roy Cooper, guvernatorul Carolinei de Nord, a evitat întrebările cu privire la posibilitatea de a fi desemnat vicepreședinte candidat.
"Cred că este foarte important să ne concentrăm asupra ei (asupra lui Harris, n.r.) în această săptămână. Discuția despre vicepreședinte trebuie să aibă loc mai târziu. Vreau să mă asigur că Harris câștiga. Voi lucra pentru ea în toată țara şi voi face tot ce pot pentru a mă asigura că îl vom opri pe Donald Trump", a spus el.