Antena 3 CNN Actualitate Social Deținuții români ar putea face cumpărături online. "Se câştigă foarte mult timp"

Deținuții români ar putea face cumpărături online. "Se câştigă foarte mult timp"

Silvia Preda
<1 minut de citit Publicat la 20:44 09 Feb 2022 Modificat la 20:44 09 Feb 2022

”Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) are în pilotare activitatea “cumpărături on-line pentru deţinuţi”. După pilotare, sindicatele vor solicita ANP să facă o analiză comparativă şi să stabilească care metodă este mai eficientă şi mai puţin solicitantă pentru poliţiştii de penitenciare”, a transmis, miercuri, Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

”Directorul general Dan Halchin a transmis organizaţiilor sindicale că Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) a informat toate penitenciarele în ceea ce priveşte promovarea anunţului pentru acest demers, pe site, cu precizarea tuturor condiţiilor ce necesită a fi îndeplinite de către firmele interesate”, au mai precizat sindicaliştii.

Cumpărături online pentru deţinuţi

Potrivit sindicaliştilor, astfel ”se diminuează foarte mult problema preţurilor exagerate practicate de punctele comerciale, ca urmare a competiţiei care s-a creat între agenţii economici”.  

”De asemenea, în cazul penitenciarelor cu uşile închise, prin activitatea de cumpărături on-line se câştigă foarte mult timp”, au precizat sindicaliştii.  

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole