Un bărbat de 42 de ani, din Râmnicu Vâlcea, este cercetat pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, după ce din investigaţiile poliţiştilor a reieşit că acesta le solicita bani administratorilor de magazine susţinând că a găsit cioburi, şuruburi ori filtre de ţigări în pâinea şi produsele de panificaţie cumpărate.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, remis vineri Agerpres, cercetările în cauză sunt efectuate de poliţiştii de la Biroul Transporturi Feroviare Vâlcea.
„Din investigaţii rezultă faptul că, în cursul lunii septembrie a.c., L.O. cumpăra produse de panificaţie, respectiv pâine şi pateuri, după care sesiza administratorii magazinelor cu privire la faptul că în interiorul produselor cumpărate ar fi găsit cioburi, şuruburi sau filtre de ţigări, uneori susţinând că a suferit răni din această cauză”, se precizează în comunicat.
Bărbatul le solicita diferite sume de bani administratorilor magazinelor în schimbul tăcerii iar în unele cazuri a şi obţinut bani.
Poliţiştii menţionează că faptele au fost săvârşite în localităţile Călimăneşti şi Muereasca.
Cercetările în această cauză continuă sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi.