Antena 3 CNN Conținut plătit Cumpără espressoare Gigga Classic Pro și nu numai, de pe edream.ro

Cumpără espressoare Gigga Classic Pro și nu numai, de pe edream.ro

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 13:29 17 Oct 2022 Modificat la 13:29 17 Oct 2022

Dar ce zici despre modul în care a fost preparată? Află că da, tehnica și aparatura folosită sunt cele care dictează, printre altele, gustul cafelei.

Un espressor profesional pentru cafele cu gust aromat

Nimic nu se compară cu o cafea de calitate făcută la un espressor profesional. Momentul în care dozajul perfect de cafea măcinată se întâlnește cu apa ajunsă la temperatura ideală nu este unu întâmplător. O cafea bună necesită precizie. Asta este ceea ce îți oferă un espressor Gaggia Classic Pro.

Acesta dispune de o serie de funcții care sunt menite să-ți ușureze munca, pentru a avea mai mult timp să te bucuri de ceașca ta de cafea. În primul rând, dispune de un grup și portafiltru cu două ieșiri cromate cu diametru 58 mm, pentru a realiza două cafele în același timp. În al doilea rând, vine cu o serie de trei site: una simplă, una dublă nepresurizată și una presurizată plus un dispozitiv care dă un finish cremos cafelei.

De altfel, dispune de un boiler din aluminiu care este ușor de întreținut, alături de celelalte componente, prin decalcifiere manuală. Și acesta este un detaliu important care poate influența gustul final al cafelei.

Acestea reprezintă doar câteva dintre funcțiile pe care acest tip de aparat le poate întruni. Pe cât de complex este, pe atât de simplu de folosit este.

Calitate italiană garantată

Espressoarele Gigga sunt preferatele iubitorilor de cafea care nu doar beau, ci și prepară licoarea. Sigur ai intrat măcar o dată într-o cafenea care servea cafea făcută la un espressor de la acest brand. Sunt foarte răspândite în această nișă.

Popularitatea lor este datorată calității italiene. Aparatele sunt realizate din materiale rezistente, au un design modern și sunt aliatul de încredere al oricărui barista care se respectă. Sunt ușor de folosit, de aceea le vei întâlni și la birouri sau chiar în casele celor ce îndrăgesc să bea cafea.

Edream - furnizorul cafenelei tale

Achiziționează espressoare de ultimă generație, alături de toate accesoriile de care ai nevoie. Ai la dispoziție râșnițe, accesorii barista dintre care portafiltre, tempere, cântare, termometre, site, filtre și multe altele. Le găsești pe site-ul edream.ro.

Edream se ocupă de tot ce ține de afacerea ta. Ai aparate frigorifice în care să păstrezi laptele la rece, recipiente de tot felul, dar mai ales aparate profesionale potrivite pentru solicitările constante dintr-o cafenea.

Verifică pachetele profesionale barista, dar și secțiunea cu ceai și ciocolată pentru a le oferi tuturor celor care îți trec pragul o experiență senzorială de excepție. În același loc găsești pachete de cafea boabe pe care să le oferi în dar pasionaților de cafea.

Nu mai ezita! Fă un upgrade espressorului tău și bucură-te de gustul intens al cafelelor create de acesta.

Contact:

comenzi@edream.ro

info@edream.ro

Etichete: advertorial
Citește mai multe din Conținut plătit
» Citește mai multe din Conținut plătit
TOP articole