Antena 3 CNN Actualitate ”Cumințenia Pământului” poate ajunge în instanță. ”Este o posibilitate”

”Cumințenia Pământului” poate ajunge în instanță. ”Este o posibilitate”

<1 minut de citit Publicat la 20:15 25 Noi 2016 Modificat la 20:15 25 Noi 2016

Avocatul moștenitorilor sculpturii ”Cumințenia Pământului” spune că, în cazul în care statul român nu va cumpăra sculptura, este posibil să se adreseze instanței pentru a rezolva litigiul.

”Noi sperăm să fie semnat contractul. Doamna Dragu a fost foarte evazivă. Ar fi trebuit să explice. În opinia noastră există o bază de legală și, dacă nu există, e vina guvernului. Bănuiesc că până la capăt nu au vrut să își asume plata acestei sume. Sunt mai multe posibilități. Fie dăm în judecată statul, ca instanța să oblige la plătirea prețului, fie statul să suporte prejudiciul. Nu daune morale, ci daune materiale. Dacă statul va considera oportun se poate îndrepta împotriva celor care au condus negocierile” a spus Bogdan Grabowski la ”Subiectiv”.

Ministrul Finanţelor, Anca Dragu, a declarat, miercuri, că la a doua rectificare bugetară din acest an nu au fost alocaţi bani pentru achiziţionarea „Cuminţeniei Pământului“, pentru că nu există bază legală în acest sens.

Suma de achiziție este de 11 milioane de euro, dintre care au fost prevăzuți în buget doar 5 milioane, urmând ca diferența să fie strânsă prin subscripție publică. Subscripția a dus la strângerea a aproximativ 1 milion de euro, iar diferența ar trebui suportată de stat.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole