Antena 3 CNN Alegeri Parlamentare 2016 Cum vrea Liviu Dragnea să câştige alegerile parlamentare. PSD este gata de marile schimbări

Cum vrea Liviu Dragnea să câştige alegerile parlamentare. PSD este gata de marile schimbări

2 minute de citit Publicat la 17:51 05 Aug 2016 Modificat la 17:51 05 Aug 2016

Liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, că, în cadrul Comitetului Executiv Naţional al PSD de la Vaslui, au fost discutate criteriile care vor sta la baza alcătuirii listelor de candidaţi pentru alegerile parlamentare din toamnă.

"Până la sfârşitul lunii august voi avea o întâlnire cu preşedinţii organizaţiilor PSD atât din judeţe, cât şi din municipiul Bucureşti. Vorbim de o împrospătare a listelor cu mulţi oameni tineri, dar bine pregătiţi, cu multe doamne bine pregătite. Unul dintre principalele obiective este profesionalizarea listelor, pentru a spori eficienţa în Parlamentul României", a declarat Liviu Dragnea într-o conferinţă de presă.

Liderii filialelor PSD trebuie ca, până la mijlocul lunii august, să prezinte propunerile de candidaţi pentru alegerile parlamentare.

Totodată, a precizat Dragnea, în şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD au fost purtate discuţii privind viitoarele acţiuni şi calendarul de organizare până la începerea campaniei electorale.

Liviu Dragnea a declarat că, pentru a fi pe listele electorale ale PSD, un candidat are de îndeplinit mai multe criterii pentru a fi eligibili.

"Activitatea din Parlament contează foarte mult pentru cei care au fost şi sunt în continuare în Parlament. Ştiu că este o muncă foarte grea, de luni după amiază până miercuri la prânz. Este o muncă foarte grea dar fiind o muncă grea, din moment ce ne-am gândit să fim parlamentari trebuie să venim la muncă. Primul criteriu este prezenţa în comisii şi la plen. Al doilea criteriu este modul de implicare al fiecărui parlamentar în activitatea parlamentară. De asemenea, activitatea lui în organizaţie. Totuşi, în zilele în care nu este la Parlament, teoretic, ar trebui să fie în judeţul în care a candidat şi a primit votul de încredere. În al patrulea rând, nivelul de pregătire al fiecărui parlamentar contează pentru a-l ajuta să aibă o prestaţie bună în Parlament. Listele PSD pentru Parlament vor fi profesionalizate. În fiecare comisie de specialitate din Parlament ştim care sunt aproximativ numărul de reprezentanţi şi ne vom îngriji să avem specialişti foarte bine pregătiţi şi să contribuie la o legislaţie foarte bună", a spus Liviu Dragnea care a folosit ca drept exemplu comisia juridică sau cea de buget-finanţe.

Totodată, Liviu Dragnea a afirmat că este importantă susţinerea primită din organizaţiei.

"Este importantă pentru că nu susţin candidaţi care nu au susţinere din interiorul organizaţiei. În alt rând, posibilitatea de a aduce el însuşi voturi", a spus Liviu Dragnea.

Tot el a spus că spre deosebire de alegerile anterioare, anul acesta "toţi candidaţii vor fi din judeţele respective". "Nu voi trimite candidaţi de la Bucureşti în niciun judeţ", a dat asigurări liderul PSD.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Alegeri Parlamentare 2016
» Citește mai multe din Alegeri Parlamentare 2016
TOP articole