Antena 3 CNN Politică Cum vor candidații la președinție să impresioneze alegătorii. Ludovic Orban s-a filmat stând în cap

Cum vor candidații la președinție să impresioneze alegătorii. Ludovic Orban s-a filmat stând în cap

G.M.
1 minut de citit Publicat la 12:29 11 Noi 2024 Modificat la 13:31 11 Noi 2024

Ludovic Orban, preşedintele partidului Forţa Dreptei, candidat la alegerile prezidențiale, s-a filmat stând în cap pentru a arăta cum "țara a fost răsturnată cu susul în jos", potrivit celor mai recente imagini de campanie.

"Nu, nu sunt căzut în cap, doar stau în cap pentru a vă arăta ce au făcut PSD-iștii în ultimii ani. Țara a fost răsturnată cu susul în jos. Prostul satului a ajuns în capul trebii, iar cei care conduc astăzi conduc cu picioarele în loc de cap", a scris pe Facebook Ludovic Orban, candidat la președinție din partea Forța Dreptei.

Pe de altă parte, premierul Marcel Ciolacu, candidatul PSD la prezidențiale, a fost la o stână, a mâncat mămăligă, șuncă și a stat la o masă câmpenească alături de lideri social-democrați. 

"Dacă aș sta două săptămâni așa, cât e campanie... Două săptămâni îmi trebuie să treacă campania asta și gata", spune Marcel Ciolacu glumind, într-un clip postat pe rețelele sociale în care apare într-o vizită electorală în Bistrița, în timp ce mănâncă mămăligă și se îmbrățișează cu oamenii.

Finala prezidențială ar urma să fie disputată de Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, rezultă din sondajul realizat de CIRA, la comanda Evenimentul Zilei, care arată însă că liderul AUR, George Simion, este la numai două procente distanța de Nicolae Ciucă.

Pentru alegerile prezidențiale, topul opțiunilor îl plasează pe Marcel Ciolacu(PSD) pe primul loc, cu un scor de 29%, urmat de Nicolae Ciucă (PNL) cu 19%, George Simion (AUR) cu 17%, Elena Lasconi(USR) cu 16% şi Mircea Geoană, candidat independent, cu un procent de 9%.

Ceilalți candidați pentru prezidențiale măsurați în sondaj adună la un loc 2%.

La întrebarea, Astăzi când vorbim, cine credeți că va fi viitorul Preşedinte al României? 27% dintre respondenți l-au indicat pe Marcel Ciolacu, 18% l-au ales pe Nicolae Ciucă, 12% au spus Mircea Geoană, 12% l-au indicat pe George Simion, iar 5% au răspuns Elena Lasconi.

Sondajul a fost realizat în perioada 1 - 6 noiembrie, pe un eșantion de 1.150 de subiecți, prin metoda „face-to-face”- teren, la domiciliul respondenților. Eroarea maximă de eșantionare, la un nivel de încredere de 95%, este de +/- 3,1%. Eșantionul acestui sondaj este reprezentativ pentru populația adultă a României, de 18 ani și peste. S-au realizat ponderări pe criterii precum nivelul de educației.

 

 

 

 

 

 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole