Antena 3 CNN Actualitate Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

6 minute de citit Publicat la 09:47 26 Sep 2017 Modificat la 09:47 26 Sep 2017

Vremea se va afla într-un proces de răcire pe parcursul următoarelor două săptămâni, iar valorile termice se vor apropia din ce în ce mai mult de normalul perioadei, în timp ce la capitolul precipitaţii se estimează o probabilitate mai mare de apariţie a acestora după data de 2 octombrie, iar în restul intervalului ploile vor fi slabe şi izolate, se arată în prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă până pe data de 8 octombrie.

În Banat, după o uşoară încălzire în primele două zile ale intervalului, până la valori maxime în jurul a 23 de grade, normale pentru această perioadă, temperatura aerului va fi în scădere până spre sfârşitul primei săptămâni, când se vor înregistra, în medie, maxime de 18 - 19 grade. În cea de-a doua săptămână va exista o uşoară creştere a temperaturilor diurne, dar în medie acestea se vor situa în jurul a 21 de grade. În primele nopţi ale intervalului, temperaturile minime, normale pentru această perioadă, vor fi, în medie, de 11 - 12 grade. Până la sfârşitul primei săptămâni temperaturile nocturne vor fi în scădere, până la valori medii de 7 - 8 grade. În a doua jumătate a intervalului va exista o creştere a temperaturilor minime, iar media regională a acestora va fi de 10 - 11 grade. Trecător va ploua slab şi izolat în zilele de 25 şi 26 septembrie. Probabilitatea de ploaie va fi în creştere în intervalul 3 - 7 octombrie.

În Crişana, în primele trei zile ale intervalului, valorile termice diurne vor fi normale pentru această perioadă, maximele fiind, în medie, de 22 - 23 de grade. Până spre sfârşitul primei săptămâni, temperatura aerului va fi în scădere, astfel că media maximelor se va situa în jurul valorii de 18 grade. În a doua jumătate a intervalului, temperaturile diurne vor fi în creştere uşoară, astfel că media regională a maximelor va fi de 20 - 21 de grade. Minimele nocturne, în prima jumătate a intervalului, vor fi în scădere de la valori medii de 10 - 11 grade, la medii de 6 - 7 grade. În cea de-a doua săptămână, temperaturile din cursul nopţilor vor fi în creştere uşoară până la valori, în medie, de 8 - 10 grade, normale pentru această perioadă. În prima zi a intervalului vor fi condiţii ca izolat să plouă slab, urmând ca probabilitatea de ploaie să fie ridicată în intervalul 3 - 8 octombrie.

În Transilvania, în primele două zile ale intervalului, temperatura aerului va avea valori normale pentru ultima decadă a lunii septembrie, cu medii regionale ale maximelor de 21 - 22 de grade şi ale minimelor de 8 - 9 grade. Apoi, până la sfârşitul primei săptămâni, vremea se va răci şi, astfel, media valorilor diurne va fi de 15 - 16 grade, iar a celor nocturne de 2 - 3 grade. În cea de-a doua săptămână, temperatura aerului va fi în creştere până la medii ale maximelor de 18 - 19 grade şi ale minimelor de 7 - 8 grade. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată în intervalul 3 - 8 octombrie.

În zona Maramureşului, în primele două zile ale intervalului, media regională a maximelor se va situa în jurul valorii de 22 de grade, iar a minimelor va fi de 8 - 9 grade, valori apropiate de normalul perioadei. Ulterior, până la sfârşitul lunii septembrie vremea se va răci treptat, media valorilor diurne se va situa în jurul a 17 grade, iar a celor nocturne va fi de 4 - 5 grade. În prima săptămână a lunii octombrie, temperatura aerului va fi în creştere uşoară până la medii ale maximelor de 18 - 19 grade şi ale minimelor, de 8 - 9 grade. Începând cu data de 3 octombrie va creşte probabilitatea de apariţie a ploilor.

În Moldova, în primele două zile, valorile diurne de temperatura vor fi apropiate de cele normale şi se vor situa în medie în jurul a 22 de grade, dar începând din data de 27 septembrie acestea vor fi în scădere până la medii de 14 - 15 grade şi vor caracteriza, în perioada 29 septembrie - 2 octombrie, o vreme răcoroasă spre rece. Temperaturile vor creşte uşor spre o medie de 18 - 19 grade, apropiată de cea regional specifică începutului lunii octombrie. Minimele nocturne vor scădea de la valori medii de 10 - 12 grade, până la 4 - 5 grade spre finalul primei săptămâni, după care vor creşte până la o medie de 8 grade, normală perioadei. Începând cu data de 3 octombrie va creşte probabilitatea de apariţie a ploilor slabe şi pe arii restrânse.

În Dobrogea, valorile diurne de temperatură vor fi apropiate de cele normale în primele două zile şi vor fi, în medie, de 22 - 23 de grade, dar începând din data de 27 septembrie acestea vor scădea până la medii de 16 grade şi vor caracteriza, până în 2 octombrie, o vreme răcoroasă. După această dată, temperaturile vor creşte uşor spre o medie de 20 de grade, apropiată de cea regională, specifică începutului lunii octombrie. Minimele nocturne vor scădea de la valori medii de 13 - 15 grade, până la 8 - 9 grade spre finalul primei săptămâni, după care vor creşte până la o medie normală de 12 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor slabe şi pe arii restrânse va fi mai ridicată în jurul datei de 28 septembrie şi în perioada 2 - 8 octombrie.

În Muntenia, în primele două zile, valorile diurne de temperatură vor fi apropiate de cele normale şi se vor situa, în medie, în jurul a 23 - 24 de grade, dar începând din data de 27 septembrie acestea vor fi în scădere până la medii de 16 - 18 grade şi vor caracteriza, în perioada 28 septembrie - 2 octombrie, o vreme răcoroasă. Apoi, temperaturile vor creşte uşor spre o medie de 21 - 22 grade, apropiată de cea regională, specifică începutului lunii octombrie. Minimele nocturne vor scădea de la valori medii de 10 - 12 grade, până la 6 grade, spre finalul primei săptămâni, după care vor creşte până la o medie de 10 grade, normală pentru perioada respectivă. Pe spaţii mici vor fi posibile ploi slabe, pe parcursul zilei de 26 septembrie şi după data de 2 octombrie.

În Oltenia, valorile diurne de temperatură vor fi apropiate de cele normale în primele trei zile şi se vor situa, în medie, în jurul a 21 - 22 de grade, dar începând din data de 28 septembrie acestea vor fi în scădere până la medii de 17 - 18 grade şi vor caracteriza, până în 2 octombrie, o vreme răcoroasă. Ulterior, temperaturile vor creşte uşor spre o medie de 20 de grade, apropiată de cea regională, specifică începutului lunii octombrie. Minimele nocturne vor scădea de la valori medii de 10 - 12 grade, până la 6 - 7 grade, spre finalul primei săptămâni, după care vor creşte până la o medie normală de 10 grade. Pe spaţii mici vor fi posibile ploi slabe, pe parcursul zilei de 26 septembrie şi după data de 2 octombrie.

La munte, în primele două zile ale intervalului, valorile termice vor fi apropiate de normalul perioadei, cu medii ale maximelor de 12 - 13 grade şi ale minimelor de 4 - 5 grade. Până la sfârşitul lunii septembrie, vremea se va răci treptat, iar media valorilor diurne va fi de 8 - 9 grade, în timp ce temperaturile nocturne se vor încadra între -1 şi un grad Celsius. În prima săptămână a lunii octombrie, temperatura aerului va fi în creştere, astfel că mediile valorilor diurne vor fi de 11 - 12 grade şi ale celor nocturne, de 4 - 5 grade. În zilele de 25, 26 şi 27 septembrie, pe arii restrânse, vor fi precipitaţii slabe. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi în creştere după data de 3 octombrie.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole