Antena 3 CNN Meteo Cum va fi vremea în București duminică, de Ziua Națională. Capitala a intrat sub atenționare meteo

Cum va fi vremea în București duminică, de Ziua Națională. Capitala a intrat sub atenționare meteo

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 11:00 30 Noi 2024 Modificat la 11:01 30 Noi 2024

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă dimineaţa, o atenţionare meteo Cod galben de intensificări ale vântului şi viscol ce vizează Capitala şi 19 judeţe din jumătatea de sud a ţării, valabilă până duminică, 1 decembrie, de Ziua Națională.

Potrivit ANM, în intervalul 30 noiembrie, ora 10:00 - 01 decembrie, ora 20:00, local şi temporar vântul va avea intensificări în Dobrogea, Muntenia, Oltenia şi în sudul Banatului, cu viteze în general de 50 - 60 km/h.

În vestul Carpaţilor Meridionali şi în Munţii Banatului vor fi rafale de 70 - 90 km/h, iar pe parcursul zilei de sâmbătă 30 noiembrie va ninge şi va fi viscol.

Judeţele avertizate sunt: Caraş-Severin, Hunedoara (sud), Gorj, Mehedinţi, Vâlcea (jumătatea de sud), Dolj, Olt, Argeş (jumătatea de sud), Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu, Prahova, Buzău, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Constanţa, Tulcea, Ilfov şi Bucureşti.

Prognoza Meteo de sâmbătă, ora 10:00 până duminică la 08:00, în București

Vremea va fi închisă. În prima parte a zilei va ploua, apoi doar trecător vor mai fi condiții de burniță sau ploaie slabă. Vântul va sufla moderat, temporar cu intensificări, cu viteze în general de 45...50 km/h. Temperatura maximă va fi de 6...8 grade, iar cea minimă de 3...4 grade.

Prognoza meteo în București duminică, până la ora 20:00

Vremea se va menține închisă și trecător vor fi condiții de burniță. Vântul va sufla moderat, temporar cu intensificări ziua (viteze în general de 45...50 km/h). Temperatura maximă va fi de 5...6 grade.

Citește mai multe din Meteo
» Citește mai multe din Meteo
TOP articole