Vremea va fi geroasă în toată țara atât sâmbătă, cât și duminică. Temperaturile maxime vor fi negative și ne putem aștepta și la fulguieli.
Cerul va fi variabil în regiunile intracarpatice, dar va avea înnorări relativ persistente în cele sudice şi estice, unde, pe arii restrânse, va fulgui. Vântul va prezenta intensificări în sudul Banatului şi, cu intensităţi mai reduse, în sud-estul teritoriului şi la munte. În zonele joase de relief, mai ales dimineaţa, izolat va fi ceaţă, asociată şi cu depunere de chiciură.
În București, dimineata vor fi condiţii de ceaţă asociată cu depunere de chiciură si -12...-10 grade. Pe parcusrsul zilei se menţine vremea geroasă. Trecător, vor fi condiţii de fulguială. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -5 grade.
Duminică vremea se va menţine deosebit de rece, geroasă dimineaţa în cea mai mare parte a ţării, exceptând regiunile vestice şi Dobrogea.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între -6 şi -2 grade în regiunile sudice, estice şi centrale şi între -1 și 5 grade în rest. Cerul va avea înnorări temporar accentuate în sudul și estul teritoriului, unde izolat şi trecător va fulgui şi va fi mai mult senin în restul teritoriului. Vântul va avea unele intensificări în sudul Banatului, dar, trecător, și pe litoral și pe crestele montane. În zonele joase de relief, izolat va fi ceață, asociată cu depunere de chiciură.
În București va fi ger dimineaţa, când vom avea –11…-10 grade. Trecător, vor fi posibile fulguieli. Temperatura maximă va fi în jur de –3 grade.