Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a 'condamnat ferm', miercuri, noul test nuclear nord-coreean şi a anunţat că va pregăti 'măsuri suplimentare' împotriva Phenianului, informează AFP, preluată de
Agerpres.
Într-o declaraţie adoptată în unanimitate, cele 15 ţări membre (membrii permanenţi şi membrii aleşi) ale Consiliului de Securitate , printre care şi China, aliata Phenianului, informează că au decis 'să înceapă să lucreze imediat asupra unor măsuri' care să fie conţinute 'într-o nouă rezoluţie a Consiliului de Securitate'.
Coreea de Nord a anunţat că a efectuat miercuri primul său test reuşit al bombei cu hidrogen, ceea ar marca intrarea sa în rândul statelor cu program nuclear avansat. Acest test a fost ordonat personal de liderul nord-coreean Kim Jong-Un.