Antena 3 CNN Mediu Cum va arăta lumea în 2100. Apocalipsa climatică nu poate fi oprită, riscul de fenomene meteo extreme e catastrofal (raport)

Cum va arăta lumea în 2100. Apocalipsa climatică nu poate fi oprită, riscul de fenomene meteo extreme e catastrofal (raport)

Georgiana Marina
2 minute de citit Publicat la 15:51 14 Noi 2024 Modificat la 16:34 14 Noi 2024

Planeta a înregistrat un „progres minim” în acest an cu privire la reducerea încălzirii globale, arată un raport al Climate Action Tracker, care indică faptul că estimarea medie de încălzire globală poate depăși 3 grade Celsius până în 2100, mult peste limita stabilită prin Acordul de la Paris, scrie The Guardian. Liderii mondiali și-au luat angajamentul că vor limita încălzirea globală sub 2°C, chiar 1.5°C, dar politicile actuale duc la predicții mai sumbre, o creștere a temperaturii de 2,7 grade Celsius, arată raportul.

Nivelul așteptat de încălzire globală până la sfârșitul secolului nu s-a schimbat din 2021, iar cu „progresele înregistrate în acest an sunt minime”.  

„Nu am reușit în mod clar să schimbăm în jos curba climatică”, a declarat coordonatorul studiului, Sofia Gonzales-Zuñiga, de la Climate Analytics .

Schimbările medii ale temperaturilor globale sunt mici și pot duce la suferințe umane semnificative. Luna trecută, un studiu a constatat că jumătate din cele 68.000 de decese cauzate de căldură în Europa în 2022 au fost cauzate de încălzirea globală cu 1,3 C. La temperaturi mai ridicate, așa cum sunt prognozate pentru sfârșitul secolului, riscul de fenomene extreme ireversibile și catastrofale va crește. 

Concluziile au fost făcute publice la summitul Cop29 din Azerbaidjan. Progresele în a stopa încălzirea climatică sunt minime în ciuda faptului că țările fac eforturi pentru lansarea tehnologiilor verzi care pot înlocui cărbunele, petrolul și gazul.

Raportul a constatat că subvențiile pentru combustibilii fosili au atins, de asemenea, maxime istorice, iar finanțarea pentru astfel de proiecte s-a dublat de patru ori între 2021 și 2022.

Profesorul Niklas Höhne, specialist în climă la Institutul NewClimate din Germania, a spus că „nu este un paradox” că emisiile cresc: „În ultimii ani, combustibilii fosili au câștigat cursa împotriva surselor regenerabile, ceea ce a dus la creșterea emisiilor”. Totuși, a adăugat el, „resursele regenerabile ne surprind în fiecare an” cu o creștere mai rapidă decât se aștepta. El a spus că în curând vor elimina combustibilii fosili. „Permite o scădere mult mai rapidă a emisiilor decât credeam acum trei ani.”

Oamenii de știință climatologic spun că fiecare fracțiune de grad contează pentru sănătatea oamenilor și a planetei.

Cercetătorii au avertizat că estimarea lor de încălzire medie de 2,7 C până în 2100 are o marjă de eroare suficient de mare încât ar putea fi interpretat ca ducând la temperaturi mult mai ridicate decât se așteptau oamenii de știință.

„Există un risc de 33% ca proiecția noastră să fie de 3°C sau mai mare și un risc de 10% să fie de 3,6°C sau mai mare, iar situația din urmă ar fi absolut catastrofală”, a spus Gonzales-Zuniga.  

Câțiva lideri mondiali la Cop29 și-au exprimat frustrarea față de ritmul lent de progres după cele 28 de summit-uri ale ONU privind schimbările climatice.

„Ce naiba facem în această adunare?” a răbufnit prim-ministrul albanez, Edi Rama. „Ce înseamnă pentru viitorul lumii dacă cei mai mari poluatori continuă să acționeze ca de obicei?”

 

Citește mai multe din Mediu
» Citește mai multe din Mediu
TOP articole