Capitalul autohton şi-a făcut propriul bilanţ, în an centenar. Oamenii de afaceri au dicutat la ''Forumul Capitalului Românesc'' organizat astăzi, de Intact Media Group, despre marile probleme cu care se confruntă, dar şi despre soluţii. La masa rotundă de la Palatul Parlamentului au fost cei mai importanţi decidenţi şi din partea Guvrenului.
Companiile româneşti au ajuns să atingă un nivel ridicat de performanţă care le permite să concureze cu cele din afară. Succesul oamenilor de afaceri români s-a datorat în mare parte eforturilor proprii şi mai puţin pe un sprijin real din partea statului. Aceştia cer mai multă comunicare din partea decidenţilor, stabilitate şi predictibilitate fiscală şi legislativă, mai ales în contextul în care România se confruntă cu o criză acută a forţei de muncă.