Antena 3 CNN Life Știinţă Cum și-a recăpătat vederea o femeie oarbă. Tratamentul este controversat

Cum și-a recăpătat vederea o femeie oarbă. Tratamentul este controversat

1 minut de citit Publicat la 17:50 01 Mar 2016 Modificat la 17:50 01 Mar 2016
Vanna Belton din Baltimore, oarbă de mai bine de cinci ani, şi-a recăpătat o parte din vedere după ce a fost supusă unei intervenţii chirurgicale prin care i-au fost extrase celule stem din măduva osoasă şi injectate în retina ochiului, potrivit Descoperă.

"Când am realizat că pot vedea plăcuţele de înmatriculare, am început să merg prin tot cartierul să le citesc", a mărturisit Vanna Belton.

A fost pentru prima dată, din 2009, când femeia a fost capabilă să meargă fără ajutorul bastonului.

Medicul care a efectuat tratamentul cu celule stem, oftalmologul Jeffrey N. Weiss, a lansat un tratament inovator pentru Belton, dar şi pentru alţi 277 de pacienţi care au ajuns la operaţie, dar nici măcar el nu poate explica precis ce se întâmplă.

"Weiss nu urmează etapele obişnuite ale studiilor clinice. Printre altele, el nu a testat teoriile sale de tratament pe animalele de laborator sau folosind modele computerizate. El nici nu a testat procedura de siguranţă pe un grup mic înainte de a trece la un proces mai mare", a afirmat Meredith Cohn, jurnalist la Batimoresun.com.

Potrivit lui Weiss, "ruta tradiţională" - laborator, animale de laborator, teste clinice - durează prea mult timp. Astfel, el şi-a dat seama cum trebuie să manipuleze sistemul şi să înceapă testarea noului său tratament în termeni proprii.

Weiss practică independent de orice universitate sau instituţie de cercetare. Pentru suma de 20.000 $, el efectuează tratamentul cu celule stem, dar nu oferă nici o promisiune de vindecare pacienţilor săi.

Weiss a raportat că 60% dintre cei 278 de pacienţi, care au orbit din cauza unor boli precum glaucomul sau degenerescenţă maculară, şi-au recăpătat vederea în urma procedurii.

Belton şi-a pierdut vederea în 2009, din cauza unui caz sever de nevrită optică, inflamaţie a nervului optic, care cauzează vedere neclară. După ce a suferit o procedură chirurgicală de aproximativ 5 ore la Jeffrey N. Weiss, şi-a recăpătat treptat o parte din vedere.




Etichete: vedere ochi
Citește mai multe din Știinţă
» Citește mai multe din Știinţă
TOP articole