Antena 3 CNN Actualitate Cine va plăti mai mult pentru curent în această iarnă. Ordonanța se modifică din nou

Cine va plăti mai mult pentru curent în această iarnă. Ordonanța se modifică din nou

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 08:48 04 Oct 2022 Modificat la 11:12 04 Oct 2022

În timp ce liderii coaliției de guvernare discută, modifică, adoptă, după care se răzgândesc şi modifică din nou ordonanţa de urgenţă pe energie, o întreagă țară stă blocată, iar oamenii așteaptă să afle cât vor plăti la facturile de curent electric. Un lucru este cert: în momentul de față, după ce a fost modificată în Senat, NIMENI, nici măcar ministrul Energiei, NU ştie cum se calculează facturile. Așa că se doreşte o nouă modificare a ordonanţei.

Două sunt problemele principale. Prima este din cauza unui banal "SAU", introdus în textul votat la Senat şi care precizează că la calculul facturilor se ia în calcul fie media pe anul trecut, SAU factura curentă. Senatorii au vrut să-i salveze şi pe cei care acum depășesc 300 de kW/h, dar poate anul trecut au consumat mai puțin şi media anuală i-ar fi salvat. Doar că furnizorii se plâng că NU pot aplica prevederea şi stau cu facturile neemise, așteptând decizia finală. Aici apare și prima modificare. La modul de calcul va rămâne forma propusă inițial de PSD şi care prevede compensarea la factura curentă şi dispare media pe anul trecut.

A doua problemă o reprezintă amendamentul votat de Senat referitor la familiile cu 3 sau mai mulți copiii, care vor plăti tariful cel mai mic, de 68 de bani pe kWh. Cum distribuitorii nu știu care sunt acele familii şi riscau să emită facturi greșite, liderii coaliției vor acum să modifice modificarea şi să introducă un sistem de vouchere pentru aceste familii.

Însă, ordonanța abia intră în Comisiile de la Camera Deputaților, aşa că mai este drum lung până la promulgare. Timp în care, furnizorii de servicii publice, apă, canalizare, transport public, furnizorii şi distribuitorii de medicamente, lăsaţi în afara ordonanţei şi care cumpără electricitate la preţul pieţei, vor plăti facturi uriaşe. Costuri pe care tot noi le vom suporta.

Etichete: facturi
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole