Antena 3 CNN Life Cum se va desfășura slujba de Înviere la Mănăstirea Voroneț: "O să înconjurăm biserica, vom face toată slujba în curte"

Cum se va desfășura slujba de Înviere la Mănăstirea Voroneț: "O să înconjurăm biserica, vom face toată slujba în curte"

Mia Lungu
<1 minut de citit Publicat la 11:59 08 Apr 2021 Modificat la 12:01 08 Apr 2021

"Cum va fi de Paște anul acesta? Întrebarea mi-o puneți prea devreme. Nu ni s-au transmis încă normele, dar bănuim că nu va fi foarte diferit de cum s-a serbat Paștele catolic pentru că aducem slavă lui Dumnezeu pentru toate. Paștele e sărbătoare sărbătorilor pentru creștini și nădăjduim că va fi bine.", spune Maică Gabriela Platon, Stareța Mănăstirii Voroneț.

"Există spațiu destul de larg în curte, cred că vom face toată slujba în scena organizată pentru slujbele din timpul pandemiei, când era cald, să le facem afară. De dragul credincioșilor o să înconjurăm biserica și vom face și noi slujba afară, pentru că oamenii să stea răsfirați, așa cum sunt normele. Dacă este dragoste, se găsesc soluții pentru orice fel de timpuri dificile." a mai precizat aceasta.

Jurnalistul Antena 3, Mihaela Bîrzilă, a realizat un interviu emoționant cu Maică Stareță Gabriela de la Voroneț. Cum au trecut măicuțele peste COVID-19 după ce au ajuns la spital și cum se raportează la vaccinare. Interviul integral, Duminică, la ora 13, la emisiunea NewsMagazine. 

Etichete: Voroneț Paste
Citește mai multe din Life
» Citește mai multe din Life
TOP articole