Antena 3 CNN High Tech Cum se poate usca un iPhone scăpat în apă | Apple a reacționat la sfaturile privind punerea telefonului în orez

Cum se poate usca un iPhone scăpat în apă | Apple a reacționat la sfaturile privind punerea telefonului în orez

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 10:00 25 Feb 2024 Modificat la 10:00 25 Feb 2024

Există un mit răspândit în mediul online despre lăsarea telefonului în orez, în cazul în care dispozitivul a fost expus la contactul cu lichide.

Cu ceva timp în urmă, compania Apple a reacționat la mesajele care îi sfătuiesc pe utilizatori să ia iPhone-ul căzut în apă și să îl pună în orez, pentru a absorbi umiditatea.

Utilizatorilor le este recomandat să nu utilizeze surse externe de căldură (uscătoare de păr, calorifere etc) și să nu introducă în interior obiecte străine precum tampoanele de bumbac sau prosoapele de hârtie, potrivit ghidului produselor de la Apple.

Apple spune că dacă a fost detectat lichid în conector o alertă va apărea pe ecranul iPhone-ului.

Utilizatorii nu își vor mai putea încărca telefonul cu ajutorul unui cablu, decât în caz de urgență, dar încărcarea wireless este în continuare disponibilă.

Compania le recomandă utilizatorilor care și-au scăpat telefonul în apă să miște ușor aparatul cu conectorul în jos, pentru ca apa să fie eliminată. Ulterior, aparatul trebuie să fie lăsat într-o zonă uscată unde există un flux de aer. Utilizatorii sunt sfătuiți și să aștepte 30 de minute înainte de a încerca să încărce dispozitivul, scrie Sky News.

Chiar dacă trucul cu orezul este cunoscut de multă lume, Apple le recomandă utilizatorilor să nu mai facă această greșeală de a pune telefonul în orez.

Orezul ar putea să strice iPhone-ul scăpat în apă, spun reprezentanții companiei.

"Nu puneți iPhone-ul într-o pungă de orez. Acest lucru ar putea permite particulelor mici de orez să vă deterioreze iPhone-ul", atrage atenția Apple.

Citește mai multe din High Tech
» Citește mai multe din High Tech
TOP articole