Edilul a ieșit public printr-o postare pe contul său de socializare și a explicat de ce a decis să își pedepsească fiica într-o așa manieră.
”Comunicat oficial referitor la prejudiciul de imagine adus fetiței mele Traiana de către PSD în plină campanie electorală. Viața personală este viață personală și nu poate fi folosită în campanie cu atât mai mult copiii” începe primarul discursul său.
”Nu cunosc vreun părinte care să nu-și fi certat vreodată copiii”
”De două săptămâni circulă un video personal, făcut iarna trecută în concediu, în care fetița mea, Traiana, ieșită din duș și dezbrăcată în camera de hotel era certată de mine, de tatăl ei, nu de altcineva, pentru că a fost neascultătoare în acea perioadă. Cum ați intrat în posesia lui, nici nu mai contează. Cum să îmi terfeliți imaginea familiei mele, cu ce v-a greșit ea? În viața personală a fiecăruia nu se poate băga nimeni. Eu nu spun nimănui cum să își educe copiii, însă nici nu cunosc vreun părinte care să nu-și fi certat vreodată copiii. Când îmi aduc aminte de mama care mă punea la colț pe coji de nucă…Să folosești filmulețe din viața personală, copii, este mult sub demnitatea umană. Să vă fie rușine” este o parte din mesajul primarului.