Antena 3 CNN Actualitate Cum se scuză ministrul Marius Bostan: ”Poliția gândirii a încercat să diabolizeze ce am spus”

Cum se scuză ministrul Marius Bostan: ”Poliția gândirii a încercat să diabolizeze ce am spus”

1 minut de citit Publicat la 16:34 04 Iul 2016 Modificat la 16:34 04 Iul 2016

Ministrul Comunicaţiilor, Marius Bostan, a respins acuzaţiile despre declaraţia sa, potrivit căreia el solicita părinţilor bani pentru învăţământ, spunând că a fost scoasă din context, el afirmând că "poliţia gândirii a încercat să diabolizeze ceea ce el a spus în mod onest şi cinstit".

"Poliţia gândirii a încercat să diabolizeze ceea ce am spus eu în mod onest şi cinstit. (...) Nu am spus aşa. Am spus că dacă s-ar face o legătură, nu am spus să plătească părinţii, (ci) am dat un exemplu absolutamente didactic, am dat un exemplu de gândire. În acest moment, pentru fiecare copil se plăteşte o sumă, bugetul de stat plăteşte o sumă. Să presupunem că această sumă ar fi cunoscută şi am spus de un voucher - fiecare părinte ar fi mult mai preocupat de cum se desfăşoară procesul de educaţie. Am spus un mare dacă", a declarat Marius Bostan.

El a acuzat că nu s-a mediatizat şi începutul discursului său şi că textul publicat este extras din context şi modificat.

"Având în vedere acest atac al ... Victor Ponta, în realitate el a început atacul pe net, un om pe care îl ştiţi mai bine decât mine, cu lucrările lui ştiinţifice şi rezultatele obţinute pe parcursul guvernării, numai în 2012 a schimbat 4 miniştri ai Educaţiei... Sunt oameni mici şi cu idei mărunte, idei care vin dintr-o gândire de la iluştrii înaintaşi Gheorghe Gheorghiu Dej, Ion Iliescu şi alţi iluştri corifei ai gândirii centraliste", a adăugat Bostan.

Sursă: Mediafax
Etichete: ministru scuze
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole