Antena 3 CNN Politică Cum se poate declanșa procedura de suspendare a lui Iohannis

Cum se poate declanșa procedura de suspendare a lui Iohannis

1 minut de citit Publicat la 22:14 27 Dec 2016 Modificat la 22:14 27 Dec 2016

De la declanşarea procedurii şi până la demiterea propriu-zisă a preşedintelui trebuie urmaţi, însă, mai mulţi paşi. Procedura este prevăzută în Constituţia României, în Regulamentul Parlamentului, precum şi în Legea referendumului, scrie adevarul.ro.

În primul rând, majoritatea parlamentară trebuie să facă dovada că preşedintele a încălcat Constituţia. Potrivit Articolului 95 din Constituţia României, „în cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută”. Majoritatea PSD - ALDE deţine o majoritate de aproape 60% în Parlament. Regulamentul Parlamentului prevede că propunerea de suspendare este iniţiată de o treime din parlamentari. După ce propunerea este prezentată în plenul comun al celor două Camere, este sesizată Curtea Constituţională (CCR), care dă un aviz consultativ.

În termen de 24 de ore de la primirea avizului CCR, Camerele Parlamentului se întrunesc în şedinţă comună pentru a hotărî asupra propunerii de suspendare din funcţie. Hotărârea se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, iar votul este secret, prin bile. Dacă se ajunge la organizarea unui referendum, cetăţenii vor fi întrebaţi dacă sunt de acord cu demiterea preşedintelui şi vor putea răspunde cu „Da” sau „Nu”. Cvorumu de participare pentru a fi validat Referendumul a fost modificat de la 50% la 30%, la referendumul de demitere al fostului preşedinte Traian Băsescu, care a rămas în funcţie la limită.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole