Înainte de 1989 Revelionul în altă parte decât casă era destul de rar. Poate doar cei norocoși aveau șansa să ajungă la un restaurant sau la o stațiune montană. Pentru români, Anul Nou ere perioada mult așteptată a anului. Aceștia luau cu asalt galantarele pentru a se înfrupta din ”bunătățile comuniste”: crenvurștii, carnea, portocalele erau considerate un produs de lux la vremea aceea.
„Ne mulțumeam cu puțin, dar nici nu știam altceva. Nu e ca azi când tinerii știu atâtea și văd atâtea. O baterie de vin era 100 de lei. Eu aveam 2 800 de lei. Eram si eu tânăr și voiam sa ieș la restaurant unde puteam să mă simt și eu bine. Oricum la 10 închidea. Ne mulțumeam cu atât de puțin”, poveștește Doru Agafiței
Tinerii de la oraș se strângeau de cele mai multe ori într-un apartament unde sărbătorea fiecare cu ce are: vin spumant în loc de șampanie, salată bœuf, cafea procurată pe sub mână și casete de muzică piratate.
Florin avea 20 de ani în 1988 și își amintește că se strângea la el acasă cu prietenii unde fiecare aducea ce avea în gospodărie: o sală bœuf, niște sarmale și dulciuri. Însă, erau dăți în care unii își permiteau bunătăți de care nu toată lumea avea parte.
„La Scornicești, de unde era Ceaușescu era un mic colț de rai. Un ”rai comunist”, bineînțeles. Cei care eram din proximitatea Scorniceștiului eram privilegiați. Găseam mereu carne proaspătă acolo, dulciuri și sticlele de Pepsi, lucruri care nu se găseau pe nicăeri. Așa că mergeam acolo și veneam cu plasele pline. Erau unii care puteau cumpăra mai mult și le vindeau la preț dublu, chiar și triplu, mai ales de Anul Nou”. (Florin Mihail, 51)
Singura distracție era programul de la TVR. De la mic la mare oamenii se așezau în fața televizorului alb-negru și așteptau cu sufletul la gură scenetele marilor actori. Cam singura bucurie de Anul Nou. Din programul special de Anul Nou, care era revizuit la rândul lui, erau nelipsitele cântecele de muzică ușoară interpretate de Dan Spătaru, Corina Chiriac și anectodele cu Amza Pelea, Ștefan Bănică, Alexandru Arșinel, Toma Caragiu și Dem Rădulescu. Însă, nicio noapte nu trecerea nemarcată fără cuvântarea ”tovarășului”. De cele mai multe ori, un discurs scris în limbaj de lemn în care se aduceau elegii despre realizările și măreția României. Celebru a rămas fragmentul în care dictatorul le ura românilor ”prosperitate și noi realizări în muncă”.
„Așteptam cu nerăbdare programul de Revelion de la TVR”
„Ne strângeam în casă. Mai ieșeam uneori, nu erau artificii ca acum. Poate doar pe la țară se mai improviza. Revelionale erau modeste, fiecare aducea ce avea în casă. Așteptam cu nerăbdare programul de Revelion. Era ceva așteptat pentru că era un program plin de care nu aveam parte în restul anului. Nu prea exista ideea de a ne duce la restaurante. Acolo mergeau doar cei care aveau doar ”pile”. Așa și la munte. Îmi amintesc că am fost o dată la Soveja la o cabană, erau patronate de sindicate și era o petrecere cu muzică, dans și mâncare mai bună, bineînteles că eram supervizați. Dar dacă nu erai cunoscut nu te lua nimeni în seamă. Trebuia să dau o șpagă de exemplu ca să mergi acolo. Era pe principiul eu cunosc pe cineva care la rândul lui cunoaște pe cineva. Eu de exemplu le-am dat câteva kilograme de carne” (Constantin Filimon, 55)
31 Decembrie 1988 e ultimul Revelion cu soții Ceaușescu. Mulți nu se gândeau pe atunci că era ultimul ”La Mulți Ani” venit din partea Tovărășului. Câteva mii de tineri bucureşteni s-au adunat la Pavilionul Expoziţional Central din Piaţa Scînteii – actualul Romexpo –, ca să petreacă "Revelionul Tinereţii 1989". Uteciștii, gătiți de sărbătoare cu haine dichisite, unele luate pe sub mână de la vreun comerciant, alte împrumutate de la un verișor sau verișoară mai înstărită, s-au strâns la sindrofia organizată de UTC.
„Organizarea Revelionului Tinereţii 1989 s-a bazat în primul rând pe opţiunile exprimate în sondajele făcute în rândul tinerilor Capitalei, muzica şi dansul fiind, drept urmare, dominantele întregii nopţi", scria ziarul Scînteia, pe 3 ianuarie 1989.
Copiii mergeau cu steaua și plugușorul. Alteori, erau organizate mici petreceri pe la căminele culturale din sate: un televizor alb-negru și o masă mică cu câteva bucate.
”Învățătorul era activist de partid. Ne-a interzis să mai venim cu obiceiurile de Anul Nou”
„Când eram mic copil, la școala generală mergeam plugușorul. Am mers cu steaua la învățătorul meu Tudoroiu. Era activist de partid și ne-a interzis să mai venim cu Steaua. Locuiam la țară pe atunci și aveam un brad mare de vreo 7-8 metri în curte. Așa că îl împodobeam cu portocale și bomboane în staniol. Îmi amintesc că au venit niște copii care au venit și au vandalizat bradul. Au luat instalația și tot ce era în el. Mai târziu, cât am mai crescut mă uitam la televizor. Ce pierdeam vedeam a doua zi: ”Dacă doriți să revedeți”, așa se intitula reluarea. Amza Pelea era nelipsit. Așteptam cu drag programele acelea. Pentru noi era ceva rar. Cei care erau în perioada liceului mai mergeau la căminul cultural. Fiecare aducea ce avea acasă : sarmale, carne de porc, șorici, lebăr, cârnați. Mâncarea românească predomina. Dansam în schimb destul de mult. Aveam niște prieteni care făceau rost de casete pe sub mână, le multiplicam și le ascultam la casetofon”. (Gheorghe Stoica, 56 de ani)
Sursă foto: Revista Cutezătorii nr.52
Norocoșii privilegiați care mergeau la restaurante aveau parte de un ospăț mai diversificat. Spre exemplu, în anul 1984 la Restaurantul ”Cina” meniul conținea printre altele friptură de curcan, tartine cu pastă de pește, crenvurști cu hrean și muștar și tort de fructe. În timp ce la cantina Politehnicii din Timișoara românii aveau pe masă friptură de pui cu mujdei de usturoi, aperitiv cu pateuri de carne și brânză, dar și nelipsitele portocale.