Antena 3 CNN Actualitate Religie Cum să rezistăm suferinței? Mesajul emoționant transmis de preotul Constantin Necula

Cum să rezistăm suferinței? Mesajul emoționant transmis de preotul Constantin Necula

1 minut de citit Publicat la 12:24 03 Dec 2019 Modificat la 12:24 03 Dec 2019

Ce trebuie să facem atunci când suferim? Cum să rezistăm când simțim că moare sufletul în noi de durere? Preotul Constantin Necula crede că soluția este să nu ținem durerea în suflet, ci să o împărtășim. 

„Întâi de toate, dacă suferi, vorbeşte despre asta, nu ţine în tine, împărtăşeşte durerea cuiva apro­piat, mamei, soţiei, unui prie­ten bun sau, şi mai bine, duhov­nicului – căci harul lui se va revărsa şi spre tine. Bărbaţii mor mai re­pede de­cât femeile, pen­tru că nu-şi deschid ini­ma, nu se exterio­rizează atunci când su­feră. Femeile, în gene­ral, scot din ele trăirile lor şi astfel se vindecă mai repede.

Când lă­săm să se acumuleze stă­rile de rău în noi, fără să le deschidem nicio supapă, la un mo­ment dat, ele se transformă în boală. Biserica spune adevărul ăsta de două milenii, iar acum o confirmă şi oamenii de ştiinţă, care au des­coperit că emoţiile neîmpărtăşite sunt transformate de creier în substanţe chimice, care ne invadează celulele corpului. Astfel, fericirea sau nefericirea sunt trans­mise inimii, ficatu­lui, rinichilor, intestinelor… Deci, înainte să apară, bolile au fost disfuncţii ale sufletului. De aceea, este foarte important să ai un duhovnic, căruia să-i spui necazul tău. Prima mea întrebare, când vine cineva la spovedit, este aceasta: „Ce te apasă?” – adică „spune ce e în sufletul tău”. Şi atunci, credin­ciosul îmi zice ce supărări are şi, deodată, se înseni­nea­ză şi se simte mai uşurat. Mai mult decât atât, atunci când spui cuiva pro­blema ta, primeşti sfaturi.

Stai, frate, că nu eşti sin­gur, prin ce treci tu au mai trecut şi alţii, există soluţii. Aşadar, întâi descarcă-te, vorbeşte despre necazul tău. Apoi, smereşte-te. Dacă a venit nenorocirea asupra ta, înseamnă că Dumnezeu a îngăduit să vină, pentru că ai greşit undeva. Asumă faptul că ai greşit! De acolo începe vindecarea. Dacă admiţi că boala e consecinţa păcatelor tale şi te duci la duhovnic să le mărturiseşti, nu le mai repeţi a doua oară şi intri în rânduiala creş­tină, adică ai eliminat cauza spirituală a bolii. Ceea ce este fundamental, pentru că sufletul trebuie salvat. Trupul e o coajă care, oricum, se duce în pământ. Însă, de cele mai multe ori, după înlăturarea cauzei spiri­tuale, se vindecă şi trupul”, spune preotul Necula, potrivit secretele.com.

Citește mai multe din Religie
» Citește mai multe din Religie
TOP articole