Antena 3 CNN Actualitate Religie Cum să îți cureți sufletul. Ce spune un reputat teolog

Cum să îți cureți sufletul. Ce spune un reputat teolog

2 minute de citit Publicat la 22:21 21 Feb 2018 Modificat la 22:21 21 Feb 2018

Decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul", pr. prof. univ. dr. Ştefan Buchiu, afirmă că harul Duhului Sfânt poate curăţi chipul întinat al icoanei din interiorul nostru, rodind în virtuţile creştine precum blândeţea, pacea inimii şi facerea de bine. 

"Chipul din interior, care se poate întina uşor, se poate şi curăţi. Să credem lucrurile acestea. Care este însă penelul acela minunat care restaurează chipul icoanei? Harul Duhului Sfânt pe care-l primim în special când ne pocăim în taina spovedaniei, dar şi în celelalte taine. Şi cum vedem noi că lucrează harul Duhului Sfânt în noi? Dacă rodeşte în virtuţile noastre creştine", a spus pr. Buchiu, miercuri seară, în cadrul unei conferinţe susţinute în Biserica Icoanei. 

În cuvântul său, acesta s-a referit la trei dintre virtuţile creştine, evidenţiind rolul blândeţii, al păcii inimii şi al facerii de bine, în apropiere de chipul icoanei divine, virtuţi care "arată o credinţă lucrătoare, o nădejde ferventă în Dumnezeu". 

"Blândeţea este starea originară a omului", a spus teologul, deplângând faptul că "într-o societate ca aceea de astăzi, parcă nimic nu te mai îndeamnă să fii blând, dimpotrivă, când ieşi pe stradă şi toţi se grăbesc, şi se-mbulzesc şi n-au răbdare", nu poţi să mai fii blând. 

El a subliniat însă că mânia este "străină sufletului nostru", îl "ruinează" şi "întunecă mintea", doar blândeţea aducând cu sine o altă virtute creştină - pacea inimii. 

"Dacă am recâştiga blândeţea, am repune legătura noastră cu Dumnezeu şi aproapele în locul care i se cuvine. Şi blândeţea aduce cu sine pacea inimii. Şi-aceasta ne lipseşte foarte mult. În adâncul tău să ai un echilibru, că din acesta vine şi discernământul şi ştii să iei în orice împrejurare cea mai bună decizie. Ştii în orice împrejurare să îl vezi pe Dumnezeu prezent lângă tine, pe Mântuitorul Hristos şi atunci te ruşinezi nu doar să-i faci rău aproapelui, ci şi să gândeşti rău despre aproapele tău", a spus preotul. 

El crede că "orice om are un rest de bunătate şi de aceea Sf. Pavel ne învaţă să le facem bine şi celor care ne fac rău şi atunci nu numai că nu ne înrăim noi, ci le dăm şi lor o şansă să redevină buni". 

Conferinţa pr. prof. univ. dr. Ştefan Buchiu face parte din manifestarea religios-culturală ''Icoana - Fereastră spre Dumnezeu'', ediţia a XI-a, organizată, în perioada 19 - 26 februarie, de Protoieria Sector 2 Capitală, Primăria Sectorului 2 şi Parohia Icoanei. Aceasta include vernisajul unei expoziţii de icoane pictate de copii, conferinţe şi aşezarea spre închinare a Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului numită Grabnic Ascultătoare şi a unor părticele din moaştele unor sfinţi.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Religie
» Citește mai multe din Religie
TOP articole