Antena 3 CNN Conținut plătit Cum să dezvolți creierul și atenția unui bebe la 4 luni

Cum să dezvolți creierul și atenția unui bebe la 4 luni

Redacția Antena 3 CNN
3 minute de citit Publicat la 10:00 21 Dec 2022 Modificat la 10:00 21 Dec 2022

Cu toate că pare greu de crezut, în creierul bebelușului la 4 luni funcționează permanent trilioane de neuroni care au capacitatea de a se cupla cu mintea, un rol uriaș avându-l chiar experiențele din copilărie.

Conform studiilor, trăirile din copilărie sunt cele care formează diverse circuite în creier special concepute pentru limbaj, emoții, științele exacte și chiar pentru muzică. Citește în continuare și află ce trebuie să știi despre dezvoltarea creierului unui bebe la 4 luni, dar și cât de important este ca mintea să îi fie antrenată cu fiecare ocazie.

Cât de importantă este antrenarea neuronilor în cazul unui bebe la 4 luni?

Există câțiva neuroni care realizează conexiuni cu ajutorul oului fertilizat, care contribuie semnificativ la circuitele realizate pentru respirație, bătăile inimii, reflexele sau chiar temperatura corpului.

Cu toate acestea, există o mulțime de neuroni care au un potențial infinit și care dacă, nu sunt folosiți în mod corespunzător la momentul potrivit, se irosesc. Din acest motiv, atenția și timpul petrecut alături de un bebe la 4 luni sunt esențiale pentru a se dezvolta adecvat din punct de vedere cognitiv.

Cum se dezvoltă limbajul în creierul unui bebe de peste 4 luni?

Înainte de folosirea cuvintelor, bebelușul face mai întâi cunoștință cu sunetele, care au un impact uriaș, mai ales când sunt repetitive, familiarizându-se cu ele. Astfel, un bebe la 6 luni este deja familiarizat cu sunetele din jurul său, alături de care se dezvoltă. Din acest motiv, bebelușul la 6 luni are nevoie de un mediu adecvat, liniștit și plăcut în care să crească.

Mâncarea este un alt factor care contribuie la dezvoltarea creierului copiilor. Astfel, medicii experți recomandă începerea procesului de diversificare la bebelușii de 6 luni, pentru ca organismul său să primească toți nutrienții necesari, favorizându-se o dezvoltare armonioasă a întregului corp.

Când ating vârsta de 12 luni, bebelușii își pierd din abilitatea de a identifica sunetele care nu fac parte din limba maternă, pentru că toate circuitele sunt create pentru prima limbă, iar ceilalți neuroni rămân nefolosiți, nemaiavând abilitatea de a forma alte conexiuni. Din acest motiv, specialiștii recomandă ca învățarea unei limbi străine să se efectueze simultan cu învățarea limbii materne. Astfel, copiii care vor să-și însușească o limbă străină după vârsta de 10 ani nu o vor percepe ca pe limba maternă.

Impactul muzicii asupra dezvoltării bebelușului de peste 4 luni

Conform cercetătorilor, muzica este cea care contribuie semnificativ la realizarea circuitelor neurale. Cu cât copilul o să învețe să cânte la un instrument de la o vârstă mai fragedă, cu atât îi va fi mai ușor să-și însușească abilitatea și lejeritatea de a învăța cu ușurință să cânte și la alte instrumente. Astfel, când vine vorba de dezvoltarea bebelușului pe luni, trebuie să se ia în considerare muzica în fiecare etapă. De exemplu, un bebe la 9 luni cu probleme de somn va reuși să adoarmă mult mai repede în compania unei melodii clasice și se va bucura de un somn odihnitor.

Există o mulțime de studii care confirmă legătura dintre muzică și dezvoltarea intelectuală a unui bebe de 10 luni, idee care a fost făcută cunoscută chiar sub denumirea de „efectul Mozart”. De asemenea, un rol important îl are și muzica ascultată în perioada prenatală, stimulând capacitățile cognitive, atenția și creativitatea.

Importanta mișcării asupra conexiunilor din creier

Primele forme de mișcare ale bebelușului încep să apară încă de la 7 săptămâni, făcându-se simțite cel mai mult între săptămânile 15 și 17. Acesta este momentul în care creierul începe să controleze regiunile care sunt responsabile de mișcare. Orice restricționare a mișcării bebelușului poate duce la inhibarea conexiunilor sinaptice de la nivelul creierului. Astfel, deși va învăța să meargă, există riscul să se împiedice des și să nu aibă mereu control asupra propriilor picioare.

Cu alte cuvinte, mișcarea, muzica și însușirea limbajului nu trebuie să fie limitate sub nicio formă, pentru ca bebelușul să poată crește în parametri optimi. Astfel, va reuși să dezvolte o latură curioasă, analitică, strategică, creativă, capabilă să înțeleagă lucruri, gânduri, situații. Dacă vrei să te asiguri că bebelușul tău se dezvoltă în cele mai bune condiții, ține cont de aspectele prezentate anterior în articol și consultă portalul web www.kid.ro, unde ai acces la o mulțime de articole și informații legate de creșterea adecvată a bebelușilor.

Are si cod:

Etichete: advertorial
Citește mai multe din Conținut plătit
» Citește mai multe din Conținut plătit
TOP articole